Asezarea romanilor in Evul Mediu Timpuriu (3)

Regatul gepid este distrus in 568 de fortele unite ale lombarzilor si avarilor, acestia din urma fiind una dintre cele mai salbatice triburi turcmene a pradat teritoriul. Lombarzii au plecat repede din regiune1 desi salasuisera pentru o vreme la periferia estica a Transilvaniei. Sa fi existat o populatie romanica la nord de Dunarea, ea cu siguranta trebuia sa se fi scufundat in servitudinea avarilor pentru ca stapanirea lor a fost de fier. Dar nu am auzit nimic despre o astfel de populatie, ci doar despre supusii gepizi care in armata Chaganului au participat la asediul Constantinopolului in 627 e.n
De la invazia lui Attila slabiciunea Imperiului bizantin nu mai era un secret pentru slavii din nord estul Europei. Locuitorii din campiile mlastinoase si reci ale nordului nu puteau decat sa fie incantati de a se stramuta in zone mai fertile si calde ale Moesiei si Traciei. Astfel ca o masa mare de oameni a migrat din nord inspre muntii Haemus la fel cum au facut germanicii in peninsulele Italice si Hispanice. Aceasta migratiei si invaziei de la nordul muntilor Carpatii a inceput chiar in timpul dezastruasei domniei a lui Iustinian I. Dupa gepizi si bulgari au fost slavii care odata pusi in miscare a fost o putere de neoprit invadatoare peste teritoriile slab aparate la sud de Dunare. Impulsul a venit in principal de la avari. Populatia bastinasa a fost redusa pe termen nedefinit pentru ca slavii nu s-au multumit doar cu jaful ci au luat si pamanturile fertile in stapanire incepand sa-l lucreze ei insisi. In zonele din apropiere Dunarii noile asezari au inceput sa creasca in populatie. Haemus a format totusi o bariera in continuarea caruia elementul slav n-a putut progresa prea mult. Slavii erau agricultori putini interesati de viata urnana care le era destul de straina. In timp mentiuni scurte si slabe in cronici raporteaza tulburarile majore in imparatie si arata in mod explict distrugrea de locuri precum Singedunum (Belgrad), Anchialos, Ratiara (Arzer-Palanca), Bononia (Vidin) etc asta indica ca devastarea era cu mult mai mare si ca limesul se mutase mai la sud. Dar majoritatea zonelor la limesu Dunarea trebuia sa fi suferit distrugeri.
Dintre romanii vechi de limba latina, din populatie Moesiei si a Daciei au ramas o parte saracacioasa care era expusa la toate framantarile politici ale vremii si o populatie de pastori care puteau sa scape in zonele cele mai inaccesibile unde erau protejati de vicisitudini. Destul de asemanatoare a fost situatie si in Tracia doar ca portiunea romanizata a populatiei rurale era mai mica intre Bessi care ei insisi erau pastori. Din putinele toponime amintite pentru mijlocul secolului al 6-lea se vede cum ca in imperiul Roman de rasarit caracterul etnic se schimba.
Pentru aproximativ anul 590 in Ungaria n-au fost decat avarii, iar slavi au ramas in Moldova si Tara Romaneasca desi slavii sa vad a fi numerosi in armata Chaganului. Unul dintre sefi lor cei mai puternici Musukios (Muzok) a fost capturat de bizantini printr-o stratagema. In cronicile raportand incursiunile facute de bizantini sub comanda lui Prisco si Petros (590-596) impotriva slavilor si avarilor stapanitori in Dacia lui Traian nu sunt mentionate nicicum romanici rezidenti in acel teritoriu doar sunt amintite 3 sate gepdice intalnite in campanie1 Atunci cand analizam faptul ca se aminteste ca 3000 de avari, 8000 de slavi si alti 6200 de barbari au fost capturati trebuie sa ne gandim ca intre ultima grupa trebuia sa fi fost gepizi sau din alti germanici si ca aceasta sa fi fost si raportul relativ al populatiei intre cele trei etnii in acest teritoriu
Curand o alta natiune intra pe scena, bulgarii. Aceasta este o ramura a familiei fino-ugrice de loc din zona Altai ale Asiei centrale. Numele Bulgar a fost mai tarziu amintit pe Volga, in primul rand un taram intre Kuphis (Kuban) si Tauais (Don) care in secolul al V-lea era unul puternic. La 462 o mare parte din ei se stramuta in zona stepelor nord Pontice la Nistru. Aici ei intra in subordonarea avarilor pana cand printul lor Kubrat se rascoala si provoaca o slabire a avarilor intre 634-641. Dintre cei cinci fii ai sai se distinge Asparuch care cucereste pe uscat teritoriul din estul Moldovei de azi
Dupa ce bulgarii ajung pe Dunare la 485 pentru prima data, ei au continuat sa faca incursiuni in imperiul bizantin in repetate randuri – 499, 502, 559, 629 – iar intre 678-680 ei au invadata Moesia cucerind Varna coplesindu-i pe slavi intre Dunare si muntii Haemus si il invinge pe imparatul Constantinos care le recunoaste posesia acelor teritorii dupa aceea. Asta inseamna ca Moesia inferioara , Scitia inferioara si Dacia deveneau Bulgaria. Tribul bulgar devenea conducatoare insa curand ei s-au contopit in masa slava care ii inconjura intr-un secol jumate asa cum in vest vizigotii, lombarzii si francii s-au pierdut in masa de subiecti romanizati pierzandu-si limba.
Inainte de secolul al VIII-lea cand au cedat avarii la incursiunile francilor acestia erau vazuti ca o sursa de pagani talhari pentru regatul lui Carol cel Mare de cultura mare si bazat pe crestinism. In timpul invaziei lor, francii au intrat in posesia partii de vest a tarii avarilor, a Panoniei vechi si a fostei provicii Valeria numita asa de romani. Ei au neutralizat mai departe si la est de Dunare asa numita ‘Pustie a Avarilor’. Asa popoarele subjugate de avare revin din obscuritate. De asemenea gepizii revin in discutie din nou2 De la toate populatiile din zona, cunoscute la acele vremuri, sosesc solii la imparatul Roman al francilor (Carol cel Mare) afara de romanii are nici macar nu sunt amintiti in vre-o cronica din epoca. Sa nu fi fost si ei multumiti de faptul ca francii i-au eliberat din robia a acelor triburi nomade periculoasa?. Ca ei ar fi dobandit cel mai mult fiind rascumparati de catre acel imparat ‘Roman’. Cat despre avari nu mai auzim nimic pentru ca ei nu aveau nici o alta aptitudine alta decat de nomazi care foloseau arta de subjugare a altor popoare cu zel
In timpurile lui Carol cel mare imperiul franc se invecina cu bulgarii pentru un timp pe partea inferioara a raului Sava, la nord unde erau cursul a trei rauri se afla Frankochorion vecin peisajului Simiumului antic (Belgradul de azi). In perioada domniilor care au urmat, intre bulgari s-a ridicat un conducator de temut numit Krum (802-815) care a devastat imperiul grec de multe ori. Iar in anul 813 cu putere inzecita a lovit populatia Traciei cu furie. In urma acestei invazii el a robit locuitorii Adrianopolului si a zonelor inconjuratorare stramutand 55 de mii de oameni pe Dunare. In anii care au urmat noi populatii din Tracia au invatat mania lui. Stim insa ca acest nefericit grup de oameni smuls din casele lor, indiferent ca ar fi fost vorba despre vorbitori de greaca, latina sau tracica, transplantati pe Dunare in mod evident n-au venit sa traiasca pe malurile acestia. Dar noi stim ca ei s-au intors la casele lor. Asa ca este gresit sa ne gandim ca acestia ar fi fost stramosii romanilor din zilele noastre
In acest rastimp urmarite fiind de dusmanii lor au aparut treptat in zona tributile fin ungrice ale maghiarilor sau Ungri negrii al lui Jaik. Dupa ce ei au servit francilor impotriva slavilor din Morava, bizantinii i-au folosit impotiva bulgarilor care mereu amenintau Constantinopolul. Prin asta imparatia bizantina demonstraza inca o data politica veche a romanilor de a invrajbi un dusman impotriva altuia. Imparatul Leon al VI-lea (889-912) ajunge in pusta ungara de azi cu nave grecesti pe Dunare. Dupa trei infrangeri succesive regele bulgar este fortat sa faca pace cu Leon. Incarcat de prada dupa jefuirea tarii de la sud de carpati invingatorii se intoarc acasa dupa cativa ani, zona ramanadu-le cunoscuta. Dar bulgarii au facut pace cu dusmani mai vechi, pecenegii care traiau mai la est de maghiari pe Don. Acestia au invadat resedinta lor si le-a smuls teritoriul. Si pentru ca maghiarilor le-a fost greu sa abandoneze o astfel de prada s-au aruncat peste ei din nou la 896. Directia lor a fost intre Dunare si muntii banatului. In atacurile lor maghiarii au dezintegrat oraganizarea statala a slavilor Moravieni si curand au slabit imperiul franc ducand la pierderea marcilor lor panonice. Pecenegii in schimb au intrat in stapanirea actualelor tari romanesti si Ardealul. Atat cazarii in est cat si rusii din nord au trebuit sa deplanga de cum maghiarii si bulgarii le tulburau teritoriul. La vest de Durostorum (Silistra), in catune mici si tinuturi deluroase traiau de aici inainte pecenegii si maghiarii asa ca acele teritorii au ramas incluse in Ungaria pana in secolul al XIV.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Asezarea romanilor in Evul Mediu Timpuriu (2)

Unul dintre cei mai notabili istorici ronani noteaza ca ar fi fost imposibil ca o multime de romani din Dacia sa fie relocati in Moesia. Dar Petru Maior scrie ca in acelasi timp regiunile de malul drept al Dunarii au suferit distrugeri teribile din invazii succesive gotice si ca erau in nevoie crescanda de populatie. Ce masuri sa se fi luat ca in decurs de numai o suta de ani area moesiana si ilirica sa redevina bogate si cu populatie numeroasa?. Ca inainte ca sa se fi populat zona cu numerosi carpi, sarmatii si vandali, trebuiau sa se fi adus sute de mii de romani pentru ca regiunea sa ramana romana in urma amestecului etnic. Inca dupa o suta de ani imparatii romani au adus o multime de bastarni, gepizi si gretuni si regiunea moesica tot romanizata a ramas. Nu se poate vedea cu siguranta asta, dar se poate adauga ca exodul din Dacia a durat mult mai mult timp, chiar si dupa retragerea trupelor. Este doar o ipoteza sa accepti ca populatia pasnica de la orase si sate sa fi fugit in graba sub protectia legiunilor pentru a nu pica prada violentei barbarilor. Totusi o rapida fuga peste dunare cand inamicul era in plin atac este improbabila. Despre aceasta situatie avem chiar o marturie. Dupa Lactantis cel mai mare dintre persecutorii si inamic al crestinilor a fost Maximian co-regent al lui Diocletian. Aceasta fiara, zice el, poseda o adanca salbaticie si barbarie specifica unui ne-roman. Argumentul sau interesant este ca mama sa s-a refugiat peste dunare fugind inainte de invazia carpilor peste rau in Moesia care avea sa devina ‘noua’ Dacie. Esecul retorie este mai mult sever decat logic pentru ca familia lui Maximian venea din Dacia si putea fi de cel mai bun si autentic sange roman si ca fuga peste dunare putea cu greu adauga o natura barbara descendentilor. Ceea ce este important pentru noi de retinut insa este ca abandonarea Daciei s-a facut in etape mai degraba decat brusc. Insa in final ne intrebam ce ar fi putut determina o populatie romana mai numeroasa sa ramana in Dacia? Ce retine o populatie pe timp de pace? Pentru ca valoare caselor si a pamanturilor s-a prabusit, ca nu puteau fi vandute vandalilor. Cei care paraseau Dacia in acele timpuri lasau toate casele si campurile si proprietatile imobile in urma luand cu dansii doar ceea ce putea fi miscat. Puteau cei ramasi sa se acomodeze in acei ani cu inamicii care erau puternici si erau o amenintare peste tot?
Acuma cei care pledeaza pentru continuitatea populatiei romane in Dacia se impart in doua grupe. Unii pledeaza pentru ideea ca provincialii romanii au fugit in munti pentru a-si salva viata si libertatea, altii precum Laurianu Maior cred ca ei au ramas nederanjati in vaile si campiile unde ii gasise retragerea. In legatura cu prima opinie trebuie sa ridica intrebarea ca de ce niste colonisti romani obisnuiti cu un anume grad de dezvoltare si bunastare sa fi preferat o viata in salbaticie departe de urbe si zone agrare ca sa se transforme in pastori, cand imparatul lor le oferea pamanturi si viata in mijlocul compatriotilor sub protectia legiunilor romane?. A doua opinie este usor de refulat pentru ca se observa o decadere imediata a oraselelor si monumentelor in zonele Daciei imediat dupa retragere.
Granitele si diviziunile noii Dacii datand de la sfarsitul secolului al III-lea le stim. Trei terminologii administrative au persistat indelungat pana la pierderea permanenta a teritoriului in favoarea slavilor si a bulgarilor (600 e.n). Fortificarea frontierelor scitiei si ale traciei de catre Aurelian s-a mentinut timp foarte indelungat deci. La revenirea victorioasa a lui Aurelian din campania din est care a spart regatul palmiric a lui Zenobia, el a trebuit sa infranga pe carpi, aceiasi carpi care in asociere cu bastarnii infrantii fiind de Diocletian in 298 au fost relocati pe teritoriu roman.
In 321 sub Constantin ei sunt vazuti din nou in asociere cu gotii impotriva imperiului roman. Ei invadeaza Moesia si Tracia si reusesc sa-l invinga pe imparat. Dupa 11 ani insa imparatul iritat de suportul acordat de ei rivalului sau Licinius trece Dunarea peste podul construit de Traian si invinge coalitia. Doi ani mai tarziu el ii relocheaza pe sarmatii, care erau supusii gotilor, in Panonia. De asemenea atunci mai mult de 300 000 de oameni de toate varstele, barbati si femei au fost redistribuiti in Tracia, Scitia (Dobrogea de azi), Macedonia si Italia
In Dacia abandonata la nord de dunare in vecinatatea gotilor s-au asezat vandalii venind in zonele elbei din nord. Ei s-au asezat pe langa Mures, Cris. Dar n-a durat mult pana cand a inceput razboiul intre vandali si gotii care se gaseau situatii in Moldova de azi. Gotii au fost infranti pe raul Mures de catre regele Visimar. Ramasitele fugare au solicitate protectia imparatului Constantin si au fost primiti in regiunea Panoniei. Dar inca pentru o perioada zona Daciei a fost denumita Gotia pana cand dominatia vandala a zonei dunarii de jos a incetat sub presiunea hunica. Inca in anii 367-369 imparatul Valens a intreprins campanii militare in zona de azi a Molovei si a Basarabiei impotriva ‘judecatorului’ Athanaric, vasalul lui Hermanrich mai marele gerungilor.
Dar dupa ce hunii negrii ai lui Balamir i-au infrant pe Ostrogoti acestia au inaintat in Dacia pe care au cucerit-o dupa un razboi indelungat cu gotii. Vizigotii sub conducerea lui Fritigern recunoscand amenintarea hunica decid sa gaseasca adapost la sud de dunare. Dupa trecerea dunarii ei incep negocierile cu romanii si accepta conditiile de intrare in imperiu.
Dar atacul pornit de acesti fii ai stepei, calareti rapizi precum vantul a sadit teroare intre gotii ramasi la nord de dunare. Ipotetica populatie romanica fara aparare a Daciei trebuia sa se fi impotrivit cu barbatia asemanatoare celor din vechime locuitori ai Capitolului sub atacul galic. Athanaric care nu se putea baza pe indurare de la imparatul roman pentru o submisie onorabila, s-a retras in tara Caucasus, pobabil denumit astfel dupa salasul din vechime al tribului dacic al Caucaoenisilor probabil parte a podisului transilvan intre tarnave de unde i-a impins pe ramasitele de populatie sarmatica
Cand bizantinul Priscus se ducea la curtea lui Atila in 448 in ceea ce este Ungaria de azi cineva i s-a adresat in greceste cu toate ca era pe de a-ntregul imbracat ca un hun. Era cu siguranta un grec care prin voia sortii se afla la curtea hunica. Priscus notat totodata ca erau o multime de oameni care vorbeau limbi diferite in tabara hunica printre care huni, goti, dar si unii care se chemau Ausone care vorbeau un pic de latina rezultatul contactului lor cu imperiul. Aici unul s-ar astepta ca in tinuturile hunici sa se fi vorbit inca o limba romanica de catre descendentii provinicialilor romani si ca limba latina sa nu le fi fost straina hunilor. Dar nimic din asta. Conostiinta limbii latine la nord de dunare asa cum relateaza Priscus era strict legate de tranzatii comerciale cu romanii in imperiu.
Dupa moartea marelui conducator al hunilor Atila (453), imperiulul sau a cazut in anarhie si insubordonare iar triburile germanice subordonate au gasit calea sa se elibereze. Asa s-a ridicat in zona de est a Ungariei de azi si pana la marea neagra gepizii asa incat zona fostei Dacii a primit numele de Gepidia. Ea includea la punctul cel mai vestic confluenta raurilor Tisa si Slava cu Dunarea cu Sirmium (Belgradul de azi) ca cea mai puternica fortificatie gepidica

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Asezarea romanilor in Evul Mediu Timpuriu

Ne intrebam cat este de veche prezenta unei populatii romanizate in Valahia, Moldova, Basarabia, Ardeal, Banat, zone din Ungaria si din Bucovina intr-un cuvant la nord de Dunare?. Pentru autorii romani opinia generala despre aceasta, care nu este totusi dovedita fara aprige contestari, este ca acesti ‘stranepoti ai Romei’ au locuit mereu si neintrerupt in spatiul care acum correspunde ‘idealizat’ ariei fostei provincii Dacice. Sunt ungurii si germanii din Ardeal rodul unei imigratii mai noi asezate peste o populatie romanizata?. Exista vre-o similitudine cu raportul intre populatiile Britanica (celtica) si saxoni, sau saxoni si normanzi?. Au pastrat stapanitorii pentru supusi pretiosul drep de existenta nationala si aerul curat al libertatii si egalitatii?. Aici ar fi mai de asteptat ca istoricii sa presupuna ca si in cazul Britaniei ca mentinerea cu putere a stapanirii si a opresiunii sa se fi intamplat si in cazul acesta. Dar pentru ca similitudinea sa se pastreze ar trebui sa ne bazam totusi pe traditii istorice. Dar la o analiza atenta ajungem la conculzia ca traditii scrise despre o populatie romanizata la nord de dunare lipseste pana la secolul al XIII lea, asa ca ne intrebam daca o astfel de populatiei sa fi existat acolo. Asa nu este dovedita totusi, nu fara o urma de dubiu

Inflorirea provinciei dacice a fost de scurta durata, si a avut parte de frecvente amenintarii odata cu aparitia gotilor in zona marii negre, iar decaderea sa incepand cu 238 n-a lasat efecte de durata. Aurelianus apare deja in imposibilitatea de a o mentine, si se gandeste la o retagere a populatiei, dar Gallienus apropape ca a pierdut-o. Intreaga bogatie culturala care s-a pornit aici dispare fiind sacrificata inca odata pentru a da loc pentru inca un mileniu triburilor nomade care se succedeau, una alungand-o pe cealalta. Tinerele orasele decad in runie pentru a ajunge sa dispara in final cu totul ajungand pentru posteritate de interes doar pentru cei interesati de arheologie

Ca o dovada a faptului ca provincia a fost evacuata este ca pentru un monarh triumfator precum Aurelianus, evacuarea era inteleasa ca fiind competa. Daca citesti scurtele pasaje ale cronicilor, ele imortalizeaza evenimentele importante pentru noi ca: Aurelian conducand Romanii, a retras armata si provincialii afara din orase lasand provinci goala, si i-a reasezat in mijlocul provinciei Moesia care a pimit acum denumirea de Dacia.

Cele cateva cuvinte vis a vis de sursa noastra. a carei credibilitate este mare ca Flavius Vopiscus nu era un povestitor oarecare ci un cronicar meticulos, implica retragerea unei populatie numeroasa romana a Daciei. Spun o populatie numeroasa ca nu putem factoriza exact multimea lor. Daca au mai ramas unii in Dacia ei trebuie sa fi fost absorbiti in masa de migratori care s-au aciouit in zona. Daca acum unii care isi zici istorici sustin ipoteza ramanerii unei populatii romane numeroase in dacia traiana o fac doar pe baza faptului ca in prezent exista o populatie vorbind o limba derivata din latina in acele locuri, si asta este contestata de voci mai invatate si riguros stiintifice. In ciuda disputelor tendentioase, discutia nu trebuie sa fie aici si nu trebuie sa devina personale.

Unul dintre cei mai notabili istorici romani noteaza ca ar fi fost imposibil ca o multime de romani din Dacia sa fie relocati in Moesia. Dar acelas Petru Maior scrie ca in acelasi timp regiunile de malul drept al Dunarii au suferit distrugeri teribile din invazii succesive gotice si ca erau in nevoie crescanda de populatie. Ce masuri sa se fi luat ca in decurs de numai o suta de ani area moesiana si ilirica sa redevina bogate si cu populatie numeroasa?. Ca inainte ca sa se fi populat zona cu numerosi carpi, sarmatii si vandali, trebuiau sa se fi adus sute de mii de romani pentru ca regiunea sa ramana romana in urma amestecului etnic. Inca dupa o suta de ani imparatii romani au adus o multime de bastarni, gepizi si gretuni si regiunea moesica tot romanizata a ramas.

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Dacii III

Razboiul s-a terminat in 106 e.n cu distrugerea tribului si statului dacic. Imparatul care prin victorie a primit titlul de Imperator pentru a patra oara a ordonat devastarea teritoriului din care o ramasita a poporului supravietuitor preferandu-si libertatea a plecat. Daca ne uitam la grandoarea si importanta festivitatilor omagiale putem constata importanta cuceririi, si unul poate explica de ce cucerirea Daciei a fost vazuta ca cea mai importanta realizare de pana atunci a Romei. A fost celebrata cu o splendoare nemaintalnita pana atunci. De peste tot au curs cu felicitari chiar si din indepartata Indie. 23 de zile au tinut festivitatile, 10000 de gladiatori s-au luptat si 11000 de animale salbatice au sangerat in arena. Cand prada de razboi dacica a fost adusa, ea a fost distribuita in felul vechi roman, la principalele orase intre conducatorii urbani din gintile augustane, senatoriale, si patriciene. Pentru a tine memoria victoriei lui Traian pe mai departe, numeroase monede au fost emise cu aceea ocazie, si un oras in Jatrus in Moesia a fost fondata sub numele de Victoria. Raportul oficial al campaniei dacice este insa redat in piatra pe reliefurile coloanei lui Traian, o lucrare care a supravietuit distrugerilor timpului asupra altor lucrari de arta si constructii romane, si sub care pierdutele Comentariile imparatului ar fi fost nu mai putin valorase.

Dacia a devenit provinicie romana, cu un legat de rang praetorian la conducere, care mai apoi incepand cu Marcus Aurelius a fos ridicata la rang consular. Teritoriul care si-a pierdut cea mai mare si mai buna parte de populatie din urma multilor ani de razboaie amare si sangeroase, si prin emigratii a primit o noua populatie romana. Colonisti venind din toate provinciile imperiului roman, insa un numar mic din peninsula italica totusi. Trebuie sa presupunem ca elemente dacice supuse s-au tinut departe de atingerea culturii romane si ca sentimentele lor de ranchiuna impotriva Romei s-au mentinut. Modul cum Roma i-a supus pe daci este foarte diferita de celelalte procincii pe care armatele sale le-au dobandit. In Aquitania, Galia, Spania, Britania, Panonia si altele Roma s-au produs majoritati nationalizata din populatii pre-romana prin produsul unei continue si indelungate ocupari, prin asta atragandu-i pe acei localnici la comunitatea lingvistica si la ideea de comunitate, la amestecul de populatie a celti sau iberi cu elemente romana imigrante. Dacia a devenit daca ne uitam bine un teritoriu colonial populata de colonisti inconjurati de arii cu populatie dusmanoase in care romanizarea n-a prins radacini prea adance bazate si pe cucerirea spirituala a populatiei locale. Asa incat se explica de ce mai tarziu acea populatie romana a putut fi retrasa cu atata usurinta si putea sa dispara lasand si mai putine urme decat chiar in Britania sau Noricum unde de asemenea disparitia a fost totala. Asa cum la inceputuri provincia nu pare divizata, o a doua restructurare apare sub Hadrianus. In 129 e.n. vedem doua Dacii, una superioara cu capitala la Sarmizegethusa (actualul Varhely) care probabil cuprindea arealul Transilvan inconjurat de munti si Banatul, si Dacia inferioara care cuprindea campia valahica. Regiunea dacica a fost apoi divizata din nou sub Antonius Pius 168 e.n neatingandu-se de ordinea politica, provincia ramanand totdeauna sub o singura comanda cea a unui Legat, apoi Propraetor, mai tarziu Proconsul al celor trei Dacii. Ele s-au numit Apulensis, Porolissensis, si Malvensis, prima este numita dupa orasul principal al Apulum-ului, iar ce de a doua dupa Porolissum..Motivul pentru divizarile aceste in unitati asa de mici nu este cunoscut iar frontiere intre ele si chiar ale intregii Dacii nu ne sunt cu siguranta cunoscute. Poate ca Tisa si Dunarea formau limitele la vest si sud, muntii carpati si Tyras (Nistrul de azi) la nord si est. Dar nu tot teritoriul a fost ocupat ca sa nu mai vorbim de colonizat si cultivat. Avem chiar informatii ca Traian ar fi ordonat construirea unor intarituri de protectie in afara zone basarabene cu intentia de a proteja gurile Dunarii de traversari ostile. Sunt acele valuri ale lui Traian in sudul Basarabiei. Se intand pe doua linii paralele la 10 km distanta pe lungimi de 100 pana la 150 km intre care se aflau trupe care asigurau apararea zonei. Ziduri solide zidite cu mortar si inalte de 2 metre si latime de 3 metrii aveau cate un sant in afara lor.

Circumferinta intregii provincii totusi se poate estima la 1000 de mile germane. Oltenia (sau mica valahie), Transilvania si Banatul erau cele cultivate si erau inconjurate de teritorii care nominal doar figurau ca dacice. Sentimentul de insecuritate pe care nici legiunile romane n-au reusit sa il stearga a impiedicat stabilirea de localitatii in exteriorul arcului Carpatic.

Protectia teritoriului a fost incredintata Legiunii XIII Gemina si Legiunii XXXV Ulpia Victrix. Prima si-a avut sediul la Apulum chiar in mijlocul provinciei.

Provincia Dacia a fost ca un tarusi implantat intr-un teritoriu ostil. Din nord, vest, si est era inconjurata de triburi sarmatice si germanice, fiecare in asteptarea oricarui moment de slabiciune pentru a traversa in teritoriu roman pentru jaf. Insa pe timpul imparatiei lui Traian pacea n-a mai fost conturbata. Bazele noii ordini puteau fi impuse, iar numele marelui invingator proteja creatia sa. Insa succesori sai confruntandu-se cu atacuri sarmatice, ale triburilor de roxolani au pastrat totusi pacea platind pacea prin tribut anual. Chiar se mentioneaza despre intentiile lui Hadrian sa distruga stalpii de sustinere ale podurilor, sa retraga populatia provinciei si sa cedeze cucerirea lui Traian complect. Sub Antonius Pius dacii au crescut din nou. Nu stim siguri unde traiau cu certitudine insa Carpie se aflau aproape, ori in nordul carpatilor or in estul lor. Deja din acele timpuri ii vede pe daci aliati cu teutonii, o alianta care s-ar fi putut cizela intr-un timp mai lung pana cand insasi dacii ajunsera la fel de multi ca si teutonii insisi. Intrebarea este s-au contopit impreuna cu teutonii incat grecii care ii chemau inainter ‘geti’ au ajuns sa le spuna ‘goti’?

Teutonii nu s-au apropiat atat de mult de imperiu si nu a intreprins nici o actiune mai curajoasa pana la Aurelius Antonius. Marginile panoniei danubiene au fost strapunse de ei si in alianta cu Iagizii, vecinii vestici ai Daciei, ei apar de dupa Tisa. O descriere a bataliei cu aceste triburi pe Dunarea inghetata este pentru noi o mult binevenita. De asemenea Dacia a suferit si atacuri unei natiuni chemata Tarbus ale carei originii nu o putem cunoaste. Dupa ce imparatul a reusit sa infranga si sa diolve prima coalitie a marcomanilor, cuazilor si izigilor a asezat foarte multi barbari in imperiu dintre care si multi in Dacia. Apoi tribul germanic al asdigilor au trecut granitele dacice si au cerut sub Rhaus si Rhaptus sa se aseze ca federati pe pananturi romane. Romanii i-au refuzat si asa aceia s-au asociat cu Costobocii din vecinatate care era un trib dacic care mereu ataca provincia romana. Dar in fapt Asdingii i-au lovit pe costoboci si l-au luat ceva pamanuri iar dupa aceea au continuat sa atace Dacia. Pentru a-i pedepsi pe Asdigi romanii s-au folosit de lacringi si dupa invingerea acestora au fost primiti pe teritoriu roman dandu-li se pamana si ceva plata.

Marcus Aurelius a participat si castigat al doilea razboi marcoman in care aproape toate populatiile de la Marea Neagra au pornit spre padurile boemiei la lupta, iar fiul sau Commodus a incheiat pacea. Pentru Dacia o conditie importanta a pacii a fost ca toate triburile care au depus juramant pentru pace sa stea la distanta de atunci inainte de provincie. Tot cu aceasta ocazie 12000 de daci liberi au fost asezati in provincie, asta dovedind ca la acea data era inca suficient de mult teren cultivabil in Dacia romana, si ca nu a existat la acea data o prea importanta populatie locala dacica care sa fie marita cu aceasta ocazi cu pericolul unei rebeliuni interne. Cu toate pacea lui Commodus teritoriu a mai fost atacat din nou in 184 e.n. pentru ca se mentioneaza razboiul purtat de Albinus si Niger impotriva dacilor si ale unor confederati aflati in afara granitelor.

Apoi provincialii s-au rasculat in Dacia; s-ar putea ca unele elemente dacice ne statornicite sa fi produs aceea. Dar restul provinciei nu pare sa fi fost totusi conturbata de eveniment. Apoi din nou dacii liberi ataca dar sub invinsi si promit colaborare ca federatii si trimit ostatici pe unul dintre sefii lor, iar dupa acest succes imparatul pare sa-si fi luat titlui de Geticus care n-a mai fost folost de mai mult timp.Unul ar fi putut da si o alta interpretate ca titulul are fi venit de la niste victorii ale imparatului asupra gotilor insa gotii nu venisera inca in zona si deci supozitia este gresita. Apoi din nou generalui Julius Maximus in alianta cu sarmatii a castigat si el insusi a luat numele de Dacicus si Sarmaticus din 236 e.n. Dar vechii dusmani s-au aliata incepand cu deceniul al patrulea a secolui 3 intr-o asociatie mai puternica si mai indarjita in prezenta lor aparand si gotii. Ultimii apar pe la 238 e.n. pe coastele Pontului de unde jefuiesc fara oprire. Chiar in acel an orasul Istros cade victima furiei gotilor. Deja in 240 imperiul platea gotilor un tribut si prin acea asigurand pacea prin daruri sau forta armelor. Impreuna cu carpii gotii ataca Moesia dar sunt respinsi. Apoi sub Philippus carpii revin insa sunt loviti foarte tare. Pentru imparat insa asta a insemnat ca tributul anual pentru goti putea fi oprit.

Decius a cazut in lupta impotriva gotilor in 251 e.n., si urmatorul a a devenit extrem de precar pentru imperiu lovit atat din afara cat si in interior prin lupte pentru tron.

Apoi in anul 267 e.n o alianta complecta de triburi germanica ale Griutungilor, Tervingilor, Gepizilor si Herulolor s-au napustit asupra asezarilor Daciei si apoi Moesiei si se parea ca ambele provincii danubiene se pierdeau. Dar Claudius II reuseste sa-i infranga si apoi sa-i extermine judecand asta dupa numarul mare de ucisi cam 320de mii la Marcianopolis si la Naisus in 269 e.n. Pentru ca la imparatul care a data asemenea sperante de revenire a murit la scurta vreme, gotii au revenit in forta provocand dezastru si mai mare cu armate de vandali in Panonii pana la venirea la tron al lui Aurelianus. Cu greu a resusit acesta sa-i respinga si sa obtina unele victorii asupra vandalilor si sa treaca importiva lor Dunarea. Dar nici gotii nici vanadalii nu s-au aratat usor de infrant asa ca Aurelianus a cumpatat intre a continua sa atace sau sa accepte pacea oferita de barbari. Si cum din orient veneau stiri de razboi si nelinisti, imparatul Aurelianus fiind singurul la monarhie a preferat sa faca pace. Parasirea Daciei sa fi fost una dintre conditiile pacii?2. Asta o putem doar presupune. Apoi parasirea Daciei a avut loc la 271 e.n. pentru ca Aurelianus a trebuit sa se mute in anul urmator in Asia. In drum dintre Illyricum si Tracia i s-au alaturat un continget de goti dezertori, probabil disclocati chiar la initiativa sa, cam 5000 de luptatori, care apoi sub comanda unui anume Cannabaudes (pe scurt Cannabas) au jefuit teritoriile danubiene apoi au trecut din nou peste fluviu. Tot asa cativa ani mai tarziu in 280 e.n imparatul a fost obligat sa cedeze si posesiunile dintre Rin si Dunare pe care imperiul le dobandise inca de pe timpul augustilor, asa de disperat era Aurelian ca sa se opuna presunea barbara din toate directiile incat a parasit toate provinciile ce nu puteau fi aparate. Linia Dunarii pareau ca promit o mai mare securitate teritoriului decat pastrarea Daciei. Legiunile din Dacia ar fi trebuit altfel sa se uzeze in lupte inegale pentru apararea unor teritorii deja in parasire de catre provincialii care fugeau de devastarii si nemiloasele lovituri barbare. Dar pentru multimea de romani, pentru populatie exista o asociere intre numele de Dacia si anii faimosi si de glorie al lui Traian. Pentru Roma si pentru imperiu trebuiau aceste memorii negate?. Pe de alta parte trebuia sa se asigure protectia provincialilor colonisti romani care si-ar fi gasit proprietatiile, avutul si viata in primejdie daca s-ar fi retras legiunile. Asa ca pentru ambele probleme, de pastrare a numelui si de a apara pe provinciali, impreuna cu legiunile provincialii au primit o noua locatie in 272 e.n in parte vestica a Moesiei o parte a Dardania atunci redenumita Dacia. Se pare ca numele locuitorilor care au emigrat n-a fost folosit in mod curent la inceput ci doar de catre oficialitati.

Noi cetateni romani din Dacia au primit pamanturi in partea dreapta a Dunarii in ceea ce s-a chemat dupa aceea Dacia nova si Dacia Ripensis pentru ca teritoriul se gasea in rapa dintre Tracia si malul iliric al Dunarii. Dacia Ripensis se formeaza ca provincie separata incepand cu Diocletian in 297 e.n3. Apoi zona din interiorul peninsulei, Dardania a primit numele de Dacia Medierraneica. O separare in doua provincii are loc din nou in 386 e.n cand partea de sud devine Dardania iar numele de Dacia mediterranea este limitata la partea de nord4. Pe timpul lui Constantin s-a creat si la nordul Dunarii din nou o Dacie restransa. Apoi cand impartirea s-a facut pe Dioceze in limitele Daciei Ripensis si Mediterranea au aparut cinci provincii: Dacia Superioara5, Dacia Inferioara, Moesia Prima, Dardania, Paevalitana si o portiune a Macedoniei Salularis. Dar pentru acea perioada s-ar spune ca este exceptional ca in memoria colectiva s-au pastrat si numele fauritorilor in ambele Dacia Aureliana (ce noua sud dunareana) si Dacia Traiana (nord dunareana) atunci invadata si posedata de barbari.

Dar administratia Daciilor sud dunarene nu provin de pe timpurile lui Aurelian, ci Diocletianus. Dioceza Daciei a lui Constantin cel mare a fost una subordonata, Ducatul Daciae Ripensis jucand rolul de teritoriu important de granita6. Din punct de vedere geografic Dacia Superioara se afla intre fluviul Cebrus (Dschibra) si Utus (Vid), Dacia Inferioara se marginea la est cu raul Margus (Morava bulgara) in sus cu Utus, iar Oescus (Isker) curgea printre cele doua pe toata lungimea. Sardica (actuala Sofia) capitala Daciilor era localitatea cea mai mare si centrul intregii arii. Si pentru ca aceasta va primi numele onorific de Ulpia doar incepand cu Aurelianus este foarte probabul ca asta s-a datorat transferului major de populatie de la Sarmisegetusa7.

In 272 gotii au preluat teritoriul parasit de romani si populatia locala dispare de acolo fara urma. Pana in secolul al VI Dacia a fost resedinta unor triburi germanice iar cultura care a fertilizat pamantul respectiv intre 107 si 272 a disparut. Dar numele poporului urma sa dispara abia 400 de anu mai tarziu din peninsula tracica, ea fiind continuata si cultivata de aceeas populatie romana retrasa din Dacia.

1Despre cronologia acestui razboi totul se gaseste in Mommsen, in biografia lui Plinius cel tanar. Hermes 1868, 48-49

2Din Vgl. Th. Bernhardt, Istoria Romei de la Valerian la Diocletian, Berlin 1867

3Dacia ripensis Vopiscus Aurelian, c. 3 din Procopius in De Aedif. 4, 5

4Th. Mommsen, Lista din Verona, Revista Arheologica 1866

5Δαχία παραποταμία, si Δ.μεσόγαιος

6Cod. Theod, 2. 19, 2. 15, 1. 13

7Mannert 7, 98 Pe monezi ea se numeste asa ΣΕΡΔΙΚHCΌΥΛΠΙΑC

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Dacii II

Pana la ascensiunea lui Traian pacea a ramas neatinsa. Acest demn urmas a lui Caesar odata venit pe tron si-a luat ca sarcina gasirea unei solutii mult asteptate pentru Decebalus si daci. Cresterea puterii dacice pe seama arte de razboi a statului roman constituia un continuu pericol pentru teritoriile romane danubiene iar mandria romana nu mai putea indura pe regele barbar mai mult. Vizita sa la Dunare ave menirea unei recunoasteri iar in anul 100 a pornit pregatirile de razboi. Drumurile militare care au fost incepute inca din timpurile lui Tiberius in anii 33 si 34 e.n l-a derminat. Ele ducea la malurile Danubiene moesice prin cheile inguste si stancoase dintre Koslic si Islac aproape in dreptul Orsovei. Dupa terminarea in 100 e.n a acestui drum confortabil si neintrerupt miscarea de trupe se putea face pana la fluviul rapid si involburat.

Acuma cu venirea legiunii I Minerva supranumita Pia Fidelis a fost chemata din Germania sudica devenind astfel a 8-a legiune a provinciei de pe Dunara. Printre acestea mai erau I Italica, VII Claudia, IV Flavia Felix, si XIII Gemina Martia Victrix.

La acestea s-au alaturat numeroase trupe auxiliare de la teutoni cu bate si prastieri, intariri sarmate, si cavalerie usoara de mauritani din Libia libera, citati de Susius Quietus, ca au venind voluntari pentru a repara o gresala care l-a maniat pe imparat.

Apoi au construit doua poduri de trecere peste Dunare in locuri diferite pe barci. Una a fost construita mai la sud de Viminacium (azi Kostolac) unde stationa legiunea VII Claudia pentru ca acolo Dunarea face o curbura nordica prin munti si se ingusteaza in dreptul rauletelor Caras si Nera. In curbura interioara moesica care acum se afla in zona Serbiei se afla localitatea ad Novas (azi Rama) iar in exteriorul nordic Lederata (azi noua Palanka). Aici s-a construit un pod care se afla asezat la 12 mile de satul sarbesc Goluninje unde se afla odata Taliatis mai jos de gura rauletului Porecka.

Drumul ce nou, in prima faza era asezata spre nord est apoi imediat dupa ce ajungea la Orsova de azi urca spre nord spre Tibiscum unde se intersecteaza Dierna cu Tibiscumul (azi Bistra si Timisul) unde se afla Kavaran-ul banatean de azi. De aici armata s-a despartit in mai multe coloane. Traian insusi a pornit de la Viminacium prin Arcidava, Centum Putea, Berzovia, Aizis (pe paraul Berzava), la Caput Bubali in muntii banatului, pe cand coloana dreapta a trecut mai rapid prin munti pe la cheile Ad mediam (azi Mehadia).

Stim ce institutii a pregatit din timp Decebal pentru a se opune impartului. Este sigur ca el nu a conturbat trecerea Dunarii si nici primei incursiuni al lui Traian. Impotriva aceleia Decebal a cerut triburilor germanice si sarmatice din jur sa-i vina in ajutor, dintre care Burii1 din nord de muntii sudeti l-au facut pe imparat sa se intoarca.

Cand Traian inca se afla pe teritorul dacic, o solie dacica a venit sa-i propuna pacea. Traian i-a refuzat insa sau a pus conditii care insemnau refuzul oricum. Se pare ca prima campanie din anul 101 nu s-a finalizat cu nici o confruntare majora cu toate ca toti erau pregatiti, Decebal pentru o defensiva indelungata odata ce inamicul are fi penetrat mai aproape de capitala iar Traian pentru o ofensiva. In timpul iernii armatele romane al lui Traian si-au facut tabara probabil mai jos de Portile de Fier ale Transilvaniei.

In urmatorul an 102 e.n. se vede ca armatele romane au trecut prin ceea ce se cheama azi Portile de Fier ale Transilvaniei dupa ce au dat o mare batalie la Tapae pe care unii legionari romani victoriosi s-au adus-o aminte pentru niste fapte petrecute cu 12 ani inainte. Insa batalia perduta de daci a fost una foarte sangeroasa pentru ambele parti. Imparatului i-a ramas renumele si pentru ca si-a rupt hainele pentru a face bandaje ranitilor.

Acum Decebal a incercat sa evite opozitia in camp deschis pe care a incercat s-o castige prima data, trimtand solie pe cei mai de vaza daci la imparat pentru a face pace cerand ca imparatul insusi sa se intalneasca cu el sau sa-i trimita legati cu autoritate necesara la el. In prima instanta Traian nici n-a venit, apoi totusi a consimtit sa trimita reprezentanti, pentru ca L.Licinius Sura care ii era un apropiat, apoi Claudius Livianus Prefectul Pretorienilor s-au opus primirii lui Decebalus.

In mici batalii si hartuiri montane inaintarea a continuat, si romanii au fortat pozitie cu pozitie, lovinf pe daci chiar la zidurile cetatii lor de scaun la Sarmisegetusa, unde au prins-o chiar pe sora regelui si s-au bucurat de recuperatea trofeelor pe care armata lui Fuscus le pierduse, niste stindarde ale unor legiuni.

Abia atunci Decebal a aceptat termenii pacii pe care Traian i-a dictat. Intoarcerea materialelor de razboi, distrugerea fortaretelor, rentoarcerea prizonierilor, a dezertorilor si mesterilor romani in serviciul lui si promisiunea ca nici un roman in timp de razboi sau pace va mai fi tinut in servitudinea lui. De asemenea daci nu se vor mai alia cu alti prieteni si inamici ai Romei, cu alte cuvinte vor depinden intru totul de ei. De asemenea a fost impus si un numar de trupe federate care trebuiau sa fie la dispozitia Romei in caz de nevoie. In final, Decebal trebuia sa apara in semn de umilinta in picioare goale in fata lui Traian pentru a confirma contractul. Sarmisegetusa ca si alte orase dacice primeau garnizoane romane cu pamant aferent lor. Dupa aceea imparatul a lasat-o acolo, urmat fiind de cele mai distinse persoane din nobilimea dacica, numiti Tarabostes; acestia urmau sa ceara in numele regelui lor confirmare pacii in senatul roman.

In acelas an 1022 Traian a celebrat in triumf si a primit de la senat supranumele de Dacicus care n-a mai fost absent in titulatura oficial de atunci incepand. Gladiatorii s-au luptat in arena pentru pantonima, grane au fost distribute, generalii au primit retributii oneroase, iar militarii si ofiterii solde nemaivazute. Totul intr-o expresie a norocului.

Foarte repede insa s-a vazut ca aceasta pace nu putea sa reziste. Decebal si dacii lui amintindu-si de zilele de glorie nu puteau indura aceasta stare fortata. Practic pacea il lovea pe Decebal si in ale feluri, ca nu mai putea avea alante cu vecinii, sau razboi cu confederatii Romei, astfel Iagizii l-au luat o parte dintr-o zona care le apartinu-se si prin asta intrerupand o legatura comerciala.

Asa ca pentru imparat ocuparea integrala a Dacie a devenit o prioritate. De atunci multi l-au auzit exclamand ca el cu adevarat a vrut sa vada Dacia transformata in provincie romana. Decizia s-a luat cu siguranta in anul 104. Atunci a inceput executia unei intreprinderi care era necesara decat daca Dacia era transformata in provincie, aceea de a construi un pod peste Dunare. Traian a mandatat pentru constructie pe Apollodoros din Damasc, un grec care mai construise cladirii impunatoare. S-a vazut in locul acesta in josul Diernei (Orsova) un loc bun pentru a lega Tibisum-ul de Severinul Dacic si localitatea Kladovo (Feth-Islam) de azi, prin micul orasel valah actual Turnu. Constructia a pornit de pe malul stang. Primul stalp care iesea din rau a fost construit din mortar, apoi urmatoarea s-a terminat peste un canal pana la principalul curent de curgere al raului. Prin acesta s-au apropiat de apele mai putin adanci ca sa construiasca o noua coloana a podului si asa mai departe. Numarul total de coloane a fost de 12 iar distanta acoperita de 110 picioare. Pilonii s-au construit din amestec de zidarie si tesatura groasa iar portalurile din lenm. Capetele podului ale carei ramasite inca existat se intinde de la ambele margini pe o lungime pe care puteau sta 3570 de romani insiruiti.

Traian se pare ca urmarit toate pregatirile pentru urmatoarea campanie in iarna lui 104 la 105 in Moesia. Decebal nu a disturbat intre timp constructia podului si a ramas in general in pozitii defensive pana cand armamentul roman a fost adus foarte deschis pentru razboi. Sigur si-a trimis mesageri la popoare straine doar pentru a nu gasii suport; In van i-a amenintat ca romanii vor pregatii sa-i atace si pe ei rand pe rand si aduce le sclavie si daca ei nu se vor unii sub stindardul lui toti dacii vor ajunge niste sclavii. Cu toate astea nimeni n-a venit in ajutor. Nici macar prietenul sau regele Pacorus II al partilor nu si-a ales in acel moment sa atace. Intr-o asemenea izolare frica de un sfarsit nefericit trebuia sa-l fi incercat pe Decebal si dintr-o pasiune violenta a urmarit sa se pregateasca pentru razboi cat mai bine. Atunci l-a prins pe Longinus, probabil comandantul militar a trupelor romane de ocupatie si i-a trimis impartului mesaj ca acesta sa returneze pamantul ocupat de la Dunare in compesatie pentru pierderile de razboi suferite. Oricum Longinus s-a otravit impreuna cu oamenii sai pentru a evita rusinea asupra numelui sau de ginta, si astfel a eliberat interesele imperiale de consideratii de camaraderie. Dupa aceea Traian i-a ucis pe toti dezertorii care fugea din tabara lui Decebal cu exceptia unuia care prins a impartasit planurile.

Atacul asupra dacilor a avut loc pe aceeas cale ca prima oara insa cu marele aventaj al cunoasterii locului. Probabil ca si un al treilea corp de armata a urcat pe dreapa de a lungul raului Alutus pe la Turnu Rosu pentru a prinde pe dusman prin spate. Si dacii s-au luptat cu toata energia, disperarea si furia. Fapte numeroase de eroism si bravura au fost tot atat de numeroase ca si cele de ura sau bestialitate. De fiecare data in retragere dacii au distrus tot ce era de valoare asa incat nimic sa nu cada in mainile invadatorului. Acest razboi trebuia sa se fi derulat ca si primul; insa a continut de asemenea fapte demne de consemnat de catre un poet. Datoram unele informatii despre asta unui ravas de la Plinius cel tanar catre Caninius Rufus ce contine cuvintele cantecelor de razboi ale lui Traian3. Dupa cum scria Plinius “Unde mai gasesti atata material nou, bogat si cuprinzator, iar in final asa de poetic care sa descrie adevarul despre o mare aventura!. Vei povesti despre raurile noului teritoriu, despre podurile construite din tabere pe creste inalte care le trec, si despre un rege, o domnie si o viata neinfricata”.

Cand totul a fost pierdut iremediabil, tinut dupa tinut, si independenta, toti barbatii purtatori de arme s-au otravit iar Decebal si-a taiat beregata lasandu-si in mana inamica doar corpul sau. Oricum acestia i-au trimis capul la Roma in semn de glorificare a triumfului.

Daca dacii ar fi posedata altfel o economie semnificativa nu se poate spune, doar ca muntii Transilvaniei erau o binecuvantare incomparabil mai mare pentru ei decat pentru cei din evul mediu sau acum, iar ei s-au folosit de bogatiile muntilor pentru a construi tezaure despre care legendele vorbesc. Pentru a-i impiedica pe romani sa captureze tezaurul regal, una dintre ultimele aranjamente ale regelui dac a fost de a o ascunde. El a pus sa fie acoperit intr-o camara zidita sub cursul raului Sargetia; oricum un servitor tradator a facut ca romanii sa descopere secretul. Impreuna cu teritoriul si tezaurul a cazut in mainile romane.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Dacii I

Despre nationalitatea dacilor ne cel mai bun raspuns Dio Cassius. Dupa el cei pe care romanii ii chemau daci erau atunci chiar geti sau traci din tribut dacilor care odata locuiau in zona Rhodope si isi luasera numele de daci sau daeri. Un paragraf din pieduta Getica a lui Critos arata legatura dintre traci si dacii care erau o subramura a getitor, asa incat grecii au pierdut uzuanta de a-i mai numi geti, si ca acestia sunt chiar dacii din ramura tracilor de sud si care la un timp inca necunoscut s-au mutat la nord si au pornit un nou trib, cel mai nordic dintre toate. Antici care stiau sa lege numele de daci (Daer sau Daoi) aveau de a face doar cu tribul Daerilor care cu nu mult timp in urma locuise in jurul Colonieu, poate langa Philippi. Au existat in timpul razboaielor cu persii destui sclavi traci care veneau in Atena si povesteau despre tinuturile lor. Dupa ei in acele timpuri dacii numiti Daos (Davus) care traiau in muntii Rhodope si erau getii. Ei si-au facut loc in comedia greceasca Intrarea mult inainte ca ei sa devina faimosi in istori ca daci. Dupa ce ei s-au perdut independenta, s-au imparit in cateva triburi printre care cele mai cunoscute sunt cele ale Costobocilor si ale Carpilor. In sfarsit dupa ultimii se numesc muntii pe care bastarnii ii numeau odata de cosmar1. Dupa aceea mai exista cred un alt trib dacic numit Caucoensii este mentionat in zona caucaziana in timpurile gotice2.

Se stie ca inca din timpurile acelea a fost o migrarie lui Kimern (113 e.n.). Atunci tribul celtic al bojer-ilor traind odata in Galia in padurile hercinice si pe langa lacul Constanta s-a mutat pe mediana cursului Dunarii avand ca vecini estici pe Taurisci, La est urmatorii vecini ai acestor celti erau dacii. Tisa ii separa de acesti Bojeri, iar la la nord vest peste muntii carpati erau Iagizi de neam sarmat. Cand Burevista a domnit peste daci (in greceste Boerebistes) (90 la 57 i.e.n) s-a pornit un razboi violent intre Boieri si Daci. Cu toate ca in alianta cu taurisci inruditi si cu ilirii sub conducerea lui Cristasiros au rezista un timp, dacii au mentinut presiunea si au reusit sa-i goneasca pe boeri complect de unde se asezasera. Din acele timpuri cand orice rezistenta a fost infranta intre Dunare si Tisa si pana la Carol cel Mare care a lovit pe avari zona a fost pustie.

De altfel Burebista a urmat o directie de guvernare bazata pe cuceriri si auzim din nou despre locuri de trecere peste Dunare. Macedoneni au atacat, dar orasele grecesti precum Olbia si Apollonia au cazut in mana lui. In final acelas Burebista a reusit sa-i combine pe geti si pe bastarni intr-un singur popor pe care el putea sa-i comande mai apoi. Evenimentele par sa se fi intamplat fara valva. Greci s-au plecat la suprematia noului imperiu dacic numindu-l getic totusi. Burabista este vazut ca fondator al acelui imperiu pentru ca numeni inaintea lui n-a facut ceva asemanator. El este numit prin traditie reformatorul moral al poporului sau; se cunoaste de asemenea alianta lui cu casta preoteaca care a generat un fel de hibrid intre politica si religie.

Dupa o guvernare solida, Burebista a cazut prada unui atentat care a aruncat tara in dezintegrare . Am putea de asemenea pune ca motiv invazia Jagizikilor care i-au alungat pe daci de pe Tisa si i-au impins inapoi in muntii Ardealului3. Atunci cred ca getii s-au despartit din nou de daci cel putin cei din vechea asezare din dreapta Dunarii. Cin s-au reunit dacii nu se stie cu exactitate. Totusi cand au reusit din nou s-au pornit pe un neobosit razboi de hartuire impotriva Romei si aliatilor ei. Planul lui Cezar de creere pacii pentru macedoneni si iliri prin convertirea Traciei in arie romana a fost serios. Cand a pus in miscare o suta de mii de oameni cu gandul de a deschide o campanie impotriva Daciei el a murit la 44 i.e.n.

Discordia in Roma imperiala care s-a pornit dupa uciderea Dictatorului a permis ca viitorul Daciei sa fie nedecis. Octavianus a vazut supunerea populatiilor dintre Italia si Ilyria precum Dalmatii, Japyder si Pannonilor mult mai importanta decat a conduce o interventie intr-un teritoriu indepartat pe Dunare. Cu izbucnirea luptei pentru tronul imperial intre Octavianus si Marc Antonius acesta din urma s-a aliat cu dacii, pe cand getii au negociat sub regele lor Cotiso mai mult cu primul; unul chiar vorbeste despre un maritis a Iuliei, fiica a lui Octavianus cu Cotisa si o legatura a unui triunvir cu o fiica a regelui get, lucru care nu se poate atribui lui Octavianus prea serios. Regele Dicomes, poate ca acelas cu cu marele preot Comosicus despre a carui pozitie regala aminteste Jordanes ca s-ar fi mutat ca si tovaras federat a lui tabara lui Antonius. Dar se vede ca bastarnii ar fi fost cei mai multi in armata acestuia, pentru ca despre daci se vorbeste foarte putine si se crede ca asta datorita unor revolte de acasa. Daca Cotiso a intervenit nu se mentioneaza de fel. Oricum cand bastarnii i-au infrant pe tribali si pe dardani ei apar in zona Dardania chiar in mijlocul ei. Dar regele orb Sitas i-a chemat pe romanii din apropiere in ajutor si iesirea lui neasteptata din razboi printr-un armistitiu a permis lui Octavian sa-i castige de partea lui. Din ordinele lui Octavian, M. Crassus i-a gonit pe barbari din tracia si moesia si i-a infrant pe bastarnii aflati sub comanda regelui Deldo in batalia principala (30 i.e.n). Cu restul de bastarni, un alt rege get pe nume Roles a devenit de ajutor Romei castigand mai apoi titlui de Prieten si Confederat. Dupa bastarni mai multe triburi moesiene s-au revoltat insa toate au fost invinse.

In anul urmatori bastarni au vrut sa-si ia din nou revansa in Dardania insa romanii au venit cu intariri de data asta. M. Crassus in urma victoriei a pedepsit unele triburi tracice care au produs stricacuni, pe triburile celtice ale Meldilor si Sredilor. Asezarea principala a ultimilor este considerabila Sredica, care se afla nu departe de actuala Sofia. I s-a alaturat aliatului regele Roles al getilor care era incaierat cu o duzina de alti printi geti si moesieni. El a reusit sa se impuna la Sredica si cand prin tradate l-a fost deschisa romanilor poarta in fortareata s-o cucereasca. Restul poporului nelinistit s-a adapostit apoi in spatioasa pestera Kiris iar Crassus a ordonat construirea unui zid de barare a acesului dinspre si inspre pestera si asa ca i-a trimis mortii pe toti refugiatii. A fost o moarte precum cea a Sfantului Arnauds in pestera Dahra in Algeria.

O alta capetenie sau rege Zyraxes este mentionat. Daca el s-ar fi impotrivit lui Roles, ar mai fi lasat Crassus vre-un print al locului in libertate?. Nu pute sti, dar putinele arme pe care Zyraxes le avea le-a plasat la Genucla pe Dunare. Fortareata se zicea ca era tare, pe ea bastarnii o parasisera dupa ce o luasera odata de la G. Antonius. Avand libertate de miscare Zyraxes a cerut ajutorul scitilor. Dar nu i-a intalnit s-a a facut-o cand era prea tarziu. Si Genucla a cazut si cu ea intreaga opozitie a moesienilor. Dacii care au dat impulsul intregii lupte intre timp au stat linistiti; dar dusmania de care ne povestesc cornicarii trebuie ca a continuat.

In timp ce romanii inabuseau pe tracii independenti de pe pasuni in alianta cu regele odris Rhoemetalkes, sarmatii care se margineau de mult timp cu scolotii la Dunarea de jos au ajuns din noi sa navaleasca. Dar proconsului L. Asinius Gallus i-a fortat inapoi. In acelas timp dacii care erau impartiti in mai multe domnii devastau pe moesieni si panoni trecand iarna peste podurile de ghiata ale Dunarii. In particular regele Cotiso este amintit pentru inspirata sa scapare din inclestarea cu consulul Lentulus (10 i.e.n). Apoi a fost trimis impotriva lui Titus Nero fiul adoptiv al imparatului. Dar el i-a aparat cu success omorand trei comandanti militari apoi retragandu-se peste Dunare i-a linistit pe daci. Legaturile sale pe malul stang l-au aparat de mai multe rele.

Cam pe la 5 e.n. Sextus Aelius Catus in urma unei incursiuni la daci care erau divizati la vremea aceea cam in 5 mici regate slabe relocand fortat un numar mare de oameni, cam 50,000 de daci spre teritoriul Moesiei. Oricum aceasta miscare se pare ca i-a iritat pe daci, care dornici de razbunare s-au asociat in perioada urmatoare cu sarmatii ca sa profite de absenta guvernatorului Caesina Severus. Era in acest moment cand imparatia Romei era amenintata cel mai mult de la nord de Alpi si de Iliri. Atat Panonia cat si Dalmatia s-au rasculat pentru independenta producand o varsare de sange nemaiauzita de la Adriatica si pana la Dunare. Abia atunci dacii si sarmatii s-au aratat si chiar tracii li s-au alaturat creind astfel o alianta redutabila. Dar chiar in acest moment determinat regele Rhoeetalkes s-a alaturat din nou Romei si a trimis contingente peste tot.

Dupa incheierea razboiului Panonic in 9 e.n., s-a stabilit o organizare a puterii Romane in campia nordica Haemus-ului creandu-se astfel provincia Moesia. Augustus a divizat vechea provincie Macedonia in Ilyricum si Dalmatia, ultima fiind pusa sub directa supraveghere imperiala datorita frecventelor pericole, si doua alte provincii senatoriale Achaia si Macedonia in sens micsorat. Apoi venea randul unei arii nordice unde mai existau inca regiuni si triburi nesupuse pana la Dunare care a fost organizata intr-o provincie cu armata stationara si administratie prin legati imperiali1. Si castre au inceput a fi construite odata cu aceasta.

Dacii se pare ca au tinut pace timp de mai bine de 50 de ani asa ca o imprejurare favorabila temporara pentru guvernatorul Moesiei. Dar aceasta au intrerupt-o tot getii. Ovidius a ilustrat cum in comunitatile marginase ale Tomis-ului sarmatii si acesti nenumite triburi disturbau culturile agricole si traficul. Dar auzim chiar despre intreprinderi si mai mari. Geti au ocupat un deal situat la Dunare numit Aegissus2 a carui punct de apare era mult laudat in 13 e.n. Oricum din acea posesiune ei nu-au apucat sa devina periculosi pentru ca regii traci3 li s-au opus mereu. Oricum getii au rupt pacea pentru scurt timp dupa aceea ca mai apoi s-o tina din nou pentru un timp pana cand Propraetorul Vestalis a cucerit Aegissus atacand-o impreuna cu flotila de pe Dunara sub comanda legatului Vitellius.

De asemenea getii au predata si Troesmisul (Harsova de azi) dupa ce Propraetorul L.Pomponius Flaccus i-a alungat de acolo. Acest proces arata ca desi puterea Romana a fost ferma in Moesia, getii n-au renuntat la partea lor de independenta straduindu-se sa se tina de vechile arii in contra Romei, si asta trebuie in mod clar sa arate in final ca intre geti si daci a existat o diferentiere politica, pentru ca atunci cand insubordonarea lor cadea puterea dacica s-a abtinut chiar si emotional sa ii sustina, si cu toate ca Roma se apropia chiar in vecinatatea lor dacii n-au le-au stat in cale.

Guvernatorul Moesiei din timpurile lui Nero Tiberius Plautius Silvanus Aelianus a pornit din nou ofensiva; el a vrut sa rezolve invaziile venite de pe malul opus printr-o noua varsare de sange. Si copiind exemplul dat de Aelius Catus el a transplantat sute de mii de locuitori de pe malul stang al Dunarii, cu femei si copii in Moesia4. Nu stim carui trib ii apartineau acesti exilati. Apoi a fost la Aelianus cand scitii au fost opriti, care au presat orasul taurisc Chersonesos, si dupa asediu sarmatii au facut pace cu regii bastarnilor, roxolanilor si dacilor. Se vorbeste pentru prima data in timpul razboiului pentru tron a lui Nero. Otho s-a folosit de trupe de moesieni sub comanda lui Aponius Saturnius insusi care doar recent invinse pe roxolani ca sa se opuna armatei lui Vitellius. Ei s-au tinut pe pozitie cu sarmati in capastru, dar in momentul cand Vespasian si Vitellius erau pregatiti ce inclestare la Cremona, dacii au trecut Dunarea si au presat taberele romane. Dar in ultimul moment comandantul de arme G. Licinius Mucianus a lui Vespasian a reusit in graba cu o legiune sa alunge inamicul din Moesia. Daca infrangerea dacilor prin fortele unei singure legiuni nu le-a trezit un prea mare prestigiu nici pentru numar sau organizare, romanii nu avea impotiva lor o solutie de termen lung pentru pacea provinciei, datorita faptului ca sarmatii au aparut si au dat o lectie legatului Fornteius Agrippa care a si murit in lupte. Doar dupa succesorul lui Vespasianus un anume Rubrius Gallus a alungat inamicii si a refacut legaturile pe Dunare. Cand in anul 73 e.n Tracia a fost complect ocupata si transformata in provincie romana cu guvernare proprie si cand de la Dunare pana la mare toata peninsula a devenit romana, getii si-au pierdut si ramasitele de existenta independenta pe care le avusera.

Zece ani mai tarziu in timpul imparatului Domitian puterea dacica a crescut intr-o masura care sa-i permita success. Principala cauza a acestei intariri se pare ca este reunirea dacilor ce sa divizasera din timpurile lui Burebista in mainile unui singur conducator. Traditiile sunt venite din legende. Dupa ele regele Duras dupa zisele lui Jordanes un fecior pe Diurpaneus care el insusi a cedat coducerea voluntar unuia mai capabil acelui Decebal. A fost pentru prima data in 86 e.n. cand Decebalus a invadat Moesia, invingandu-l si ucigandu-l pe legatul Oppius Sabinus apoi devastand pamantul. Imparatul a devenit convins sa vina el insusi cu o armata mare impotriva dar in final s-a razgandit lasand comanda armatei in mana prefectului garzii sale de corp Cornelius Fuscus asteptand rezultatul intr-un oras din Moesia aproape de teatrul de razboi. Acuma Decebalus ar fi ales cu placere pacea, dar neintelegand a situatia el a pretins plata unui tribut echivalent cu 2 oboli de cap. La asta Fuscus a inaintat in urmarirea inamicului chiar in Dacia dar acolo a suferit o infrangere si chiar el si-a pierdut viata. In retragere stindarde si masinarii de razboi au fost pierdute. Imediat dupa aceea inamicul a atacat de asemenea Moesia lipsita de aparare care fusese deja parasita de Domitian. Acolo a fost totus Tertius Julianus care a aparat provincia readucand soldatii la ordine si curaj pentru a alunga inamicul peste Dunare. Apoi Julianus ia vizitat chiar pe teritoriul lor. In acele timpuri dacii avea doua trecatoare mai accesibile, unul trecand prin Turnul Rosul iar celalalt prin pasul Vulcan. Prima a fost numita dupa locul Tapae, ultima care trecea pe langa lantul muntilor banatului a fost numit dupa trecatoare Dunarii Ad Pontes, Iulianus a urcat pe la Tapae, i-a invins pe daci complect si parea ca nimic nu-l va opri de la asedierea capitalei lor Sarmisegetuza cand i-a sosit stirea despre esecul lui Domitian impotriva Quarzilor si Marcomanilor. In aceea legendele n-au contenit sa caute stratageme politice ale lui Decebal. Unul dintre ele ne descrie cum Decebal in asteptarea armatei romane a pus sa se taie o padure la inaltimea unui barbat imbracand toate trunchiurile ca sa arate deceptiv ca o armata de luptatori. Si cu mici schimbari totusi legenda o regasim si in istoria Moldovei. Domitian fiind lovit de Teutoni in vest a facut totusi pace cu Decebalus , iar acesta din urma s-a ales cu conditii favorabile cu toate ca romanii ar fi putut sa-l termine de atunci in 90 e.n. El a primit si ostatici totodata ca parte din tributul annual si mesteri care i-au dat oportunitatea regelui dac sa-si construiasca cetati intarite si unele masini de razboi. Pentru imparat a fost imposibil sa recunoasca adevaratele circumstante ale faptelor sale si producand o scrisoare falsa a trimis-o senatului ca fiind o recunoastere a infrangerii de catre Decebal. Domitian a celebrat victoria in 90 e.n.cu mare pompa prezentand trofee false.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Getii IV

De la intemeiere de catre regele Teres, de la Sitalkes continuand cu fiul sau si marind, puterea odrysilor in Artiskos a crescut mult peste celelalte triburi tracice la jumatatea secolului V i.e.n. si i s-au supus pe durata unei generatii pana la Nistru (Kara-su) la Dunare. Acum de asemenea cete de calareti geti apar in suita regelui care in alianta cu atenienii a avut ambitii asupra domniei macedoniene. O armata tracica s-a ravarsat asupra macedonenilor si s-a desfasurat pana la marginea Tesaliei. Oriume deja intre 410 si 405 vedem puterea odrysilor decazand.

La scurta vreme dupa aceea statul macedonean urma sa se ridice la statura istorica pe care o stim. Pentru a cucerii orasele tracice ale lui Chersonesus la care aspira, Filip II s-a intalnit cu regele odrysilor Keysobleptes pentru a discuta achizitia. Filip apare in acel razboi in alianta cu getii; el a ascultat de sfaturile regelui Cothelas si a confirmat alianta cu acesta insurandu-se cu fica lui Medopa. In acele timpuri puterea getica incorpora pamanturile krobizilor si orasele Tomi si Odessos. Fara a lua in considerare acea alianta regele Filip a atacat de asemenea Odessos – cum s-ar spune pentru a umple camara razboiului – insa getii reusesc sa mentina pacea si sa rentoarca Odesos sub protectia lor. Regele Filip avea motive bune sa si-i tina de confederati utili si sa nu-i faca dusmani mai ales ca doar geti se gaseau in trecatorile Haemus-ului si il aveau ca aliat si pe regele scitilor Ateas cu care Filip era in razboi. Dar campania din 339 i.e.n a decurs bine, regele trac de 90 de ani a cazut in lupte impreuna cu tanarul sau imperiu, iar macedoneni au capturat multe cornute, singura bogatie a poporului invins. In peninsula pe toate fronturile armele i-a fost lui Filip de succes in ciuda oponentilor sai secreti sau cunoscuti iar zona montana i-a venit in ajutor pentru a tine barbarii padatori departe. In vecinatatea getilor au aparut Tribali in acele timpuri si cand regele macedonean a vrut sa recastige acele locuri a trebuit sa le castige cu forta. Dar nu s-a intamplat asa ca Filip era prea obosit; el a pierdut intregul teritoriu si s-a intors si ranit acasa.

Incepand cu aceste timpuri se vede ca geti care au trait numai la dreapta Dunari apar si la stanga ei. Mai mult s-ar putea ca ei sa se fi raspandit asa datorita vecinilor lor neconfortabili tribali si cu caderea imperiului scitilor la gurile Dunari si asta ar fi dat motive suficiente pentru cucerire. Putem privi la apartia getilor pe malurile Valahiei nu ca or reasezare cat mai ales o expansiune din arealul original.

Cand Alexandru cel Mare se pregatea de cucerirea imperiului persan, i s-a prezentat o problema care probabil i-a luat cativa ani in afara tarii sale si prin care ne intrebam ce s-a intamplat cu tracii pe care parintele sau i-a subjugat recent. Si acolo nu este dificil de vazut, ca pentru a-i castiga nu trebuie sa pierzi timp cu ei, si ca ferocele trupe phalanx nu trebuiesc tinute acasa, si ne folosire lor le permite tracilor sa rupa supusenea si sa caute a se razbuna pe macedoniei pentru umilintele trecute.

Dupa ce a strans hegemonia asupra Greciei, si-a asigurat dependenta trunchiului tracic printr-un control emfatic asupra lor. Si cand era la Amphipolis a ales sa ia calea Nestos-ului (Kara-su de azi) dupa care a atins Haemus-ul in zece zile. Opozitia care il astepta acolo a fost zadarnica, trupele de phalanx au pus la pamant tot si asa au descis portile spre ceea ce azi este Tatar-Bazargik, pasul de parauri a Mariza, si ai departe pe raul Isker care duce spre Sofia. Tribali care deja ii aveau pe macedoneni in arealul lor au fugit pe insula Peuke impreuna cu femeile si copii precum cu regele Syrmos, insula afandu-se la la trei

zile de mers pe Dunare1. Lupta de pe raul Lyginos2 nu le-a fost favorabila tribalilor. Si vasele de raboi venind prin stramtoarea Dardanele le-au usurat macedonenilor transportul in continuare. Pe Dunarea involburata ei pareau putini in corabii. Dar acolo Alexandru s-a decis sa atace pe malul stang acolo unde getii au luat pozitii sa ii apere pamanturile. Cu busteni ca un fel de vehicule de transport mici pe rau el si-a complectat arsenalui de razboi si a descins pe noapte sub acoperirea unor capite de fan. In zorii zilei urmatoare macedoneni au pornit la atac cu Alexandru in fruntea coloanei din dreapta. Getii erau total surprinsi de miscare. O cetate de lemne care se afla la trei sferturi de ora de mars din acel loc l-a servit ca prim loc de refugiu dar si aici fiind in pericol au scapat cu femeile si copii in stepe unde Alexandru nu i-ar mai fi urmarit. Dupa aceasta victorie atat ilirii cat si tribali au venit cu mesangeri la Alexandru pentru a-l asigurat de loialitatea lor. Trupele tracice si tribale au marit armata asiatica cu care el urma sa porneasca impotriva lui Darius.

Tracia a devenit complect parte a monarhiei macedonene de atunci inainte. Doar in cateva regiuni izolate montane s-a mai trait liber. Oricum arzatoarea dorinta de eliberare a mocnit peste tot in asteptarea unui moment oportun. Chiar un ofiter macedonean ca si Memnon s-a oferit odata sa conduca acea revolta. Apoi a fost Zopyrion (care a fost comandant in principal zonei de coasta grecesti) care desi sub loviturile scitilor a reusit sa infranga dorintele tracilor ce credeau in intoarcerea soartei pentru ei3. Din nou au fost odrisi care au condus suflarea si nici o armata macedoneana nu a mai fost sa reziste miscarii produse de regele Seuthes in 326.

Asta a reszistat pana dupa zilele lui Alexandru (323). Oricum, Lysimachos de la stapanea din Asia Minor si Tracia s-a pornit cu zel sa-i cucereasca pe traci. In timp ce el facea asta orasele pontice precum Kallatis pentru ca erau slabe pentru a ii rezista s-au aliat cu tracii si cu scitii. Inainte chiar ca armatele aliate sa apara, Odessos si Istros au cazut. Atunci au gasit scitii ca erau deja aparata. Pentru Calatis insa pe care Lysimachos urma sa o atace, ajutorul a venit la timp. Antigonos din Asia a avut in sarcina luarea cetatii. Cele doua armata au aparat la nord si la sud de Calatis pentru a impresura armata lui Lysimacos intre ele. In acelas timp Seuthes a venit si el in ajutorul armatei din sud. Lysimachos n-a ezitat sa infrunte acesta coalitii periculoasa. A atacat direct pe regele odrisilor care veneau direct din muntii Haemus pentru a impiedica coalizarea lui cu armata lui Lykon, si apoi s-a intors importiva armatei nordice care a ajuns in fata lui Pausanias la ‘gurile sfinte’ azi bratul George de pe Istru si le-a lovit acolo unde ele pareau sa astepte armatele din sud. Acuma si Calatisul era aproape pierdut. Cand foamea a crescut si sperantele de ajutor s-au pierdut mii de cetateni au fugit pe lac departe de oras. Multi si-au gasit refugiul la Eumelos printul kimmerian din Bosforus (309-304). Acest razboi trebuia ca a consumat puterea helenismului in vestul Pontic. Calatisul a cazut ceva mai traziu la Bizant pentru a-i oferi un punct de unde sa incerce o suprematie asupra Tomis-ului.

Auzim din nou despre geti dupa o oarecare acalmie dupa campaniile lui Alexandru. Dupa ce Lysimachos i-a supus din nou pe traci el s-a decis sa-i pedepseasca si pe geti pentru ca ei se asociasera cu scitii intr-o alianta anti-macedoneana precu si cu acei sciti carora Zopyrion l-a cauzat dezastrul. Nu in ultimul rand Dromichaites pe care grecii formal il chemau rege il invinsese pe fiul lui Diadochen si il tinea captiv. In van au incercat macedoneni sa il stramptoreze ca soarta razboiului a ramas tot cu el. In final Dromichaites l-a slobozit pe tanarul Agathokles numai dupa ce a luat in casatorie pe sora acestuia.

Lysimachos apare umilit si in acelas an porneste razboi impotriva lui Dromichaites. Si trece Dunarea tot prin acele locuri baltoase si salbatice prin care si Darius a incercat si a fost invins. Presati de foame si sete nimic altceva n-a mai ramas din ei decat prizonieri de razboi. Prizonierii s-ar putea sa nu fi fost tratati cu generozitate de geti si insusi pe Lysimachos poporul voia sa-l linseze. Dar Dromichaites s-a

puratat mult mai nobil si intelept si l-a luat pe Lysimachos cu binele chiar servindu-l la masa sa, si pe cand macedoneii erau serviti cu cele mai bune bucate, regele getilor le-a pus intrebarea care dintre cele servite de traci sunt mai bune. Cele pentru geti sau cele pentru macedoneni. Si cum raspunsul era evident Dromichaites a prins ocazia de a spune clar pe tonul unui filozof cu scoala ca Lysimachos ravneste la proprietatile unui teritoriu sarac chiar fiind in posesea unui vieti indestulatoare. In orice caz pe langa aceste schimburi ca de la tata la fiu, Lysimachos a negociat cu Dromichaites si orasul Helis, si in ceea ce este mai esential regele get si-a contrazis socrul doar in legatura cu pretul corect pentru terenul cedat. Lysimachos se vede ca a cedat posesiunea vechii tari a getilor la sud de Dunare si astfel legatura cu orasele grecesti de coasta. Succesorii lui Lysimachos nu au contestata acea intelegere. Impotriva getilor din nordul adriaticii apar celtii care inca din timpurile lui Alexandru au subjugat pe panoni si saveni presandu-i si pe tribali ca mai apoi sa se napsteasca si pe greci. Si cand au pornit din nou ei s-au asezat in mijlocul tracilor chiar la sud de Haemus intr-o comunitate puternica de unde se dadeau la padaciuni intre toti vecinii. De atunci dateaza asezarile Remi (in forma tracica culta Rimesii) cu principala localitate Remesiana si Meldi care si-au prezervat numele pana in zilele noastre intr-o forma putin schimbata1.

Sub efectul acestor gali imparatia getilor din actuala Valahie se pare ca si-a pierdut complect controlul asupra sudului Dunarii. Cu toate ca si-a pastrat ceva influenta. Dintre traci datorita pradaciunilor suferite asupra regunilor lor, multi oameni dintre cei mai puternici a plecat in servicii militare straine. Dupa reazboaiele lui Alexandru in care grecii au suferit mari pierderi, in estul cucerit erau mari oportunitati ca niciodata inainte. Frustrarea data de plecarea tinerilor si de pradaciunile razboinice continui s-au raspandit cu repeziciune contribuind din plin la parasirea regiunii. Mercenarii cei noi pentru ca luau orice serviciu si-au castigat pe langa despotii locali un nume de loc de invidiiat. Daca getii de sud si-a gasit sfarsitul la mijlocul secolului al III i.e.n – fapt depre care stim destul de bine – imperiul de nord a ajuns curand in fata unui oponent fioros in bastarnii germanici care in miscarea lor au coborat de pe Nistru (Tyras) peste Carpati pana pe Tisa. Incepand cu secolul al II i.e.n getii n-au mai avut liniste si au fost mereu in razboi cu barbarii, pana cand poporul s-a saturat si a devenit el insusi unul razboinic. Regele Oroles ii pedepsea foarte strict pe cei care dezertau. Bastarni care s-au intins si in tinuturile getice pana la gurile Dunarii au pornit cu acordul lor si al regelui Perseus impotriva Dardanelelor in 175 i.e.n pentru a incepe un sir de invazii ostile peste muntii Haemus de catre populatii din nord de diferite etnii care au continuat pentru inca un mileniu dupa aceea.

In final, Roma care s-a preocupat de noile sale frontiere cu populatiile ilirice si tracice prin preluarea monarhiei macedonene a fost fortata sa intervina. Infrangerea lui G. Porcius Cato de catre traci le-a dat sperante totusi de revenire in 114 i.e,n. A fost apoi M.Drusus care peste 2 ani a aparut la Dunare incepand o epoca istorica care lega Roma de Dunarea de jos. Oricum in ciuda celor intamplate Roma a atatat mai mult decat a facut ordine asa incat Mithriadates a gasit in acest mare razboi cu ea un aliat in traci, dintre vechii luptatori, si prin ei un taram fertil de racolare din nordul Pontului a unor aliati geto-bastarno-sciti. Insa dupa anul 74 i.e.n Roma a luat in serios traba si campaniile lui C. Scribonus Curio, si M. Lucullus au pregatit stabilirea pe alurile Dunarii a carei tarmuri au primit numele de Moesia, unul care nu explica prea multe totusi. Dupa aceea Moesia s-a interpus intre Tracia si taramurile barbare din nord in care in acele timpuri doar dacii pareau sa atraga atentia; asa s-a intentionat sa se protejeze teritoriul in nord, prin izolarea tracilor si contopirea lor in imperiul Roman.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu