Dacii II

Pana la ascensiunea lui Traian pacea a ramas neatinsa. Acest demn urmas a lui Caesar odata venit pe tron si-a luat ca sarcina gasirea unei solutii mult asteptate pentru Decebalus si daci. Cresterea puterii dacice pe seama arte de razboi a statului roman constituia un continuu pericol pentru teritoriile romane danubiene iar mandria romana nu mai putea indura pe regele barbar mai mult. Vizita sa la Dunare ave menirea unei recunoasteri iar in anul 100 a pornit pregatirile de razboi. Drumurile militare care au fost incepute inca din timpurile lui Tiberius in anii 33 si 34 e.n l-a derminat. Ele ducea la malurile Danubiene moesice prin cheile inguste si stancoase dintre Koslic si Islac aproape in dreptul Orsovei. Dupa terminarea in 100 e.n a acestui drum confortabil si neintrerupt miscarea de trupe se putea face pana la fluviul rapid si involburat.

Acuma cu venirea legiunii I Minerva supranumita Pia Fidelis a fost chemata din Germania sudica devenind astfel a 8-a legiune a provinciei de pe Dunara. Printre acestea mai erau I Italica, VII Claudia, IV Flavia Felix, si XIII Gemina Martia Victrix.

La acestea s-au alaturat numeroase trupe auxiliare de la teutoni cu bate si prastieri, intariri sarmate, si cavalerie usoara de mauritani din Libia libera, citati de Susius Quietus, ca au venind voluntari pentru a repara o gresala care l-a maniat pe imparat.

Apoi au construit doua poduri de trecere peste Dunare in locuri diferite pe barci. Una a fost construita mai la sud de Viminacium (azi Kostolac) unde stationa legiunea VII Claudia pentru ca acolo Dunarea face o curbura nordica prin munti si se ingusteaza in dreptul rauletelor Caras si Nera. In curbura interioara moesica care acum se afla in zona Serbiei se afla localitatea ad Novas (azi Rama) iar in exteriorul nordic Lederata (azi noua Palanka). Aici s-a construit un pod care se afla asezat la 12 mile de satul sarbesc Goluninje unde se afla odata Taliatis mai jos de gura rauletului Porecka.

Drumul ce nou, in prima faza era asezata spre nord est apoi imediat dupa ce ajungea la Orsova de azi urca spre nord spre Tibiscum unde se intersecteaza Dierna cu Tibiscumul (azi Bistra si Timisul) unde se afla Kavaran-ul banatean de azi. De aici armata s-a despartit in mai multe coloane. Traian insusi a pornit de la Viminacium prin Arcidava, Centum Putea, Berzovia, Aizis (pe paraul Berzava), la Caput Bubali in muntii banatului, pe cand coloana dreapta a trecut mai rapid prin munti pe la cheile Ad mediam (azi Mehadia).

Stim ce institutii a pregatit din timp Decebal pentru a se opune impartului. Este sigur ca el nu a conturbat trecerea Dunarii si nici primei incursiuni al lui Traian. Impotriva aceleia Decebal a cerut triburilor germanice si sarmatice din jur sa-i vina in ajutor, dintre care Burii1 din nord de muntii sudeti l-au facut pe imparat sa se intoarca.

Cand Traian inca se afla pe teritorul dacic, o solie dacica a venit sa-i propuna pacea. Traian i-a refuzat insa sau a pus conditii care insemnau refuzul oricum. Se pare ca prima campanie din anul 101 nu s-a finalizat cu nici o confruntare majora cu toate ca toti erau pregatiti, Decebal pentru o defensiva indelungata odata ce inamicul are fi penetrat mai aproape de capitala iar Traian pentru o ofensiva. In timpul iernii armatele romane al lui Traian si-au facut tabara probabil mai jos de Portile de Fier ale Transilvaniei.

In urmatorul an 102 e.n. se vede ca armatele romane au trecut prin ceea ce se cheama azi Portile de Fier ale Transilvaniei dupa ce au dat o mare batalie la Tapae pe care unii legionari romani victoriosi s-au adus-o aminte pentru niste fapte petrecute cu 12 ani inainte. Insa batalia perduta de daci a fost una foarte sangeroasa pentru ambele parti. Imparatului i-a ramas renumele si pentru ca si-a rupt hainele pentru a face bandaje ranitilor.

Acum Decebal a incercat sa evite opozitia in camp deschis pe care a incercat s-o castige prima data, trimtand solie pe cei mai de vaza daci la imparat pentru a face pace cerand ca imparatul insusi sa se intalneasca cu el sau sa-i trimita legati cu autoritate necesara la el. In prima instanta Traian nici n-a venit, apoi totusi a consimtit sa trimita reprezentanti, pentru ca L.Licinius Sura care ii era un apropiat, apoi Claudius Livianus Prefectul Pretorienilor s-au opus primirii lui Decebalus.

In mici batalii si hartuiri montane inaintarea a continuat, si romanii au fortat pozitie cu pozitie, lovinf pe daci chiar la zidurile cetatii lor de scaun la Sarmisegetusa, unde au prins-o chiar pe sora regelui si s-au bucurat de recuperatea trofeelor pe care armata lui Fuscus le pierduse, niste stindarde ale unor legiuni.

Abia atunci Decebal a aceptat termenii pacii pe care Traian i-a dictat. Intoarcerea materialelor de razboi, distrugerea fortaretelor, rentoarcerea prizonierilor, a dezertorilor si mesterilor romani in serviciul lui si promisiunea ca nici un roman in timp de razboi sau pace va mai fi tinut in servitudinea lui. De asemenea daci nu se vor mai alia cu alti prieteni si inamici ai Romei, cu alte cuvinte vor depinden intru totul de ei. De asemenea a fost impus si un numar de trupe federate care trebuiau sa fie la dispozitia Romei in caz de nevoie. In final, Decebal trebuia sa apara in semn de umilinta in picioare goale in fata lui Traian pentru a confirma contractul. Sarmisegetusa ca si alte orase dacice primeau garnizoane romane cu pamant aferent lor. Dupa aceea imparatul a lasat-o acolo, urmat fiind de cele mai distinse persoane din nobilimea dacica, numiti Tarabostes; acestia urmau sa ceara in numele regelui lor confirmare pacii in senatul roman.

In acelas an 1022 Traian a celebrat in triumf si a primit de la senat supranumele de Dacicus care n-a mai fost absent in titulatura oficial de atunci incepand. Gladiatorii s-au luptat in arena pentru pantonima, grane au fost distribute, generalii au primit retributii oneroase, iar militarii si ofiterii solde nemaivazute. Totul intr-o expresie a norocului.

Foarte repede insa s-a vazut ca aceasta pace nu putea sa reziste. Decebal si dacii lui amintindu-si de zilele de glorie nu puteau indura aceasta stare fortata. Practic pacea il lovea pe Decebal si in ale feluri, ca nu mai putea avea alante cu vecinii, sau razboi cu confederatii Romei, astfel Iagizii l-au luat o parte dintr-o zona care le apartinu-se si prin asta intrerupand o legatura comerciala.

Asa ca pentru imparat ocuparea integrala a Dacie a devenit o prioritate. De atunci multi l-au auzit exclamand ca el cu adevarat a vrut sa vada Dacia transformata in provincie romana. Decizia s-a luat cu siguranta in anul 104. Atunci a inceput executia unei intreprinderi care era necesara decat daca Dacia era transformata in provincie, aceea de a construi un pod peste Dunare. Traian a mandatat pentru constructie pe Apollodoros din Damasc, un grec care mai construise cladirii impunatoare. S-a vazut in locul acesta in josul Diernei (Orsova) un loc bun pentru a lega Tibisum-ul de Severinul Dacic si localitatea Kladovo (Feth-Islam) de azi, prin micul orasel valah actual Turnu. Constructia a pornit de pe malul stang. Primul stalp care iesea din rau a fost construit din mortar, apoi urmatoarea s-a terminat peste un canal pana la principalul curent de curgere al raului. Prin acesta s-au apropiat de apele mai putin adanci ca sa construiasca o noua coloana a podului si asa mai departe. Numarul total de coloane a fost de 12 iar distanta acoperita de 110 picioare. Pilonii s-au construit din amestec de zidarie si tesatura groasa iar portalurile din lenm. Capetele podului ale carei ramasite inca existat se intinde de la ambele margini pe o lungime pe care puteau sta 3570 de romani insiruiti.

Traian se pare ca urmarit toate pregatirile pentru urmatoarea campanie in iarna lui 104 la 105 in Moesia. Decebal nu a disturbat intre timp constructia podului si a ramas in general in pozitii defensive pana cand armamentul roman a fost adus foarte deschis pentru razboi. Sigur si-a trimis mesageri la popoare straine doar pentru a nu gasii suport; In van i-a amenintat ca romanii vor pregatii sa-i atace si pe ei rand pe rand si aduce le sclavie si daca ei nu se vor unii sub stindardul lui toti dacii vor ajunge niste sclavii. Cu toate astea nimeni n-a venit in ajutor. Nici macar prietenul sau regele Pacorus II al partilor nu si-a ales in acel moment sa atace. Intr-o asemenea izolare frica de un sfarsit nefericit trebuia sa-l fi incercat pe Decebal si dintr-o pasiune violenta a urmarit sa se pregateasca pentru razboi cat mai bine. Atunci l-a prins pe Longinus, probabil comandantul militar a trupelor romane de ocupatie si i-a trimis impartului mesaj ca acesta sa returneze pamantul ocupat de la Dunare in compesatie pentru pierderile de razboi suferite. Oricum Longinus s-a otravit impreuna cu oamenii sai pentru a evita rusinea asupra numelui sau de ginta, si astfel a eliberat interesele imperiale de consideratii de camaraderie. Dupa aceea Traian i-a ucis pe toti dezertorii care fugea din tabara lui Decebal cu exceptia unuia care prins a impartasit planurile.

Atacul asupra dacilor a avut loc pe aceeas cale ca prima oara insa cu marele aventaj al cunoasterii locului. Probabil ca si un al treilea corp de armata a urcat pe dreapa de a lungul raului Alutus pe la Turnu Rosu pentru a prinde pe dusman prin spate. Si dacii s-au luptat cu toata energia, disperarea si furia. Fapte numeroase de eroism si bravura au fost tot atat de numeroase ca si cele de ura sau bestialitate. De fiecare data in retragere dacii au distrus tot ce era de valoare asa incat nimic sa nu cada in mainile invadatorului. Acest razboi trebuia sa se fi derulat ca si primul; insa a continut de asemenea fapte demne de consemnat de catre un poet. Datoram unele informatii despre asta unui ravas de la Plinius cel tanar catre Caninius Rufus ce contine cuvintele cantecelor de razboi ale lui Traian3. Dupa cum scria Plinius “Unde mai gasesti atata material nou, bogat si cuprinzator, iar in final asa de poetic care sa descrie adevarul despre o mare aventura!. Vei povesti despre raurile noului teritoriu, despre podurile construite din tabere pe creste inalte care le trec, si despre un rege, o domnie si o viata neinfricata”.

Cand totul a fost pierdut iremediabil, tinut dupa tinut, si independenta, toti barbatii purtatori de arme s-au otravit iar Decebal si-a taiat beregata lasandu-si in mana inamica doar corpul sau. Oricum acestia i-au trimis capul la Roma in semn de glorificare a triumfului.

Daca dacii ar fi posedata altfel o economie semnificativa nu se poate spune, doar ca muntii Transilvaniei erau o binecuvantare incomparabil mai mare pentru ei decat pentru cei din evul mediu sau acum, iar ei s-au folosit de bogatiile muntilor pentru a construi tezaure despre care legendele vorbesc. Pentru a-i impiedica pe romani sa captureze tezaurul regal, una dintre ultimele aranjamente ale regelui dac a fost de a o ascunde. El a pus sa fie acoperit intr-o camara zidita sub cursul raului Sargetia; oricum un servitor tradator a facut ca romanii sa descopere secretul. Impreuna cu teritoriul si tezaurul a cazut in mainile romane.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s