Dacii III

Razboiul s-a terminat in 106 e.n cu distrugerea tribului si statului dacic. Imparatul care prin victorie a primit titlul de Imperator pentru a patra oara a ordonat devastarea teritoriului din care o ramasita a poporului supravietuitor preferandu-si libertatea a plecat. Daca ne uitam la grandoarea si importanta festivitatilor omagiale putem constata importanta cuceririi, si unul poate explica de ce cucerirea Daciei a fost vazuta ca cea mai importanta realizare de pana atunci a Romei. A fost celebrata cu o splendoare nemaintalnita pana atunci. De peste tot au curs cu felicitari chiar si din indepartata Indie. 23 de zile au tinut festivitatile, 10000 de gladiatori s-au luptat si 11000 de animale salbatice au sangerat in arena. Cand prada de razboi dacica a fost adusa, ea a fost distribuita in felul vechi roman, la principalele orase intre conducatorii urbani din gintile augustane, senatoriale, si patriciene. Pentru a tine memoria victoriei lui Traian pe mai departe, numeroase monede au fost emise cu aceea ocazie, si un oras in Jatrus in Moesia a fost fondata sub numele de Victoria. Raportul oficial al campaniei dacice este insa redat in piatra pe reliefurile coloanei lui Traian, o lucrare care a supravietuit distrugerilor timpului asupra altor lucrari de arta si constructii romane, si sub care pierdutele Comentariile imparatului ar fi fost nu mai putin valorase.

Dacia a devenit provinicie romana, cu un legat de rang praetorian la conducere, care mai apoi incepand cu Marcus Aurelius a fos ridicata la rang consular. Teritoriul care si-a pierdut cea mai mare si mai buna parte de populatie din urma multilor ani de razboaie amare si sangeroase, si prin emigratii a primit o noua populatie romana. Colonisti venind din toate provinciile imperiului roman, insa un numar mic din peninsula italica totusi. Trebuie sa presupunem ca elemente dacice supuse s-au tinut departe de atingerea culturii romane si ca sentimentele lor de ranchiuna impotriva Romei s-au mentinut. Modul cum Roma i-a supus pe daci este foarte diferita de celelalte procincii pe care armatele sale le-au dobandit. In Aquitania, Galia, Spania, Britania, Panonia si altele Roma s-au produs majoritati nationalizata din populatii pre-romana prin produsul unei continue si indelungate ocupari, prin asta atragandu-i pe acei localnici la comunitatea lingvistica si la ideea de comunitate, la amestecul de populatie a celti sau iberi cu elemente romana imigrante. Dacia a devenit daca ne uitam bine un teritoriu colonial populata de colonisti inconjurati de arii cu populatie dusmanoase in care romanizarea n-a prins radacini prea adance bazate si pe cucerirea spirituala a populatiei locale. Asa incat se explica de ce mai tarziu acea populatie romana a putut fi retrasa cu atata usurinta si putea sa dispara lasand si mai putine urme decat chiar in Britania sau Noricum unde de asemenea disparitia a fost totala. Asa cum la inceputuri provincia nu pare divizata, o a doua restructurare apare sub Hadrianus. In 129 e.n. vedem doua Dacii, una superioara cu capitala la Sarmizegethusa (actualul Varhely) care probabil cuprindea arealul Transilvan inconjurat de munti si Banatul, si Dacia inferioara care cuprindea campia valahica. Regiunea dacica a fost apoi divizata din nou sub Antonius Pius 168 e.n neatingandu-se de ordinea politica, provincia ramanand totdeauna sub o singura comanda cea a unui Legat, apoi Propraetor, mai tarziu Proconsul al celor trei Dacii. Ele s-au numit Apulensis, Porolissensis, si Malvensis, prima este numita dupa orasul principal al Apulum-ului, iar ce de a doua dupa Porolissum..Motivul pentru divizarile aceste in unitati asa de mici nu este cunoscut iar frontiere intre ele si chiar ale intregii Dacii nu ne sunt cu siguranta cunoscute. Poate ca Tisa si Dunarea formau limitele la vest si sud, muntii carpati si Tyras (Nistrul de azi) la nord si est. Dar nu tot teritoriul a fost ocupat ca sa nu mai vorbim de colonizat si cultivat. Avem chiar informatii ca Traian ar fi ordonat construirea unor intarituri de protectie in afara zone basarabene cu intentia de a proteja gurile Dunarii de traversari ostile. Sunt acele valuri ale lui Traian in sudul Basarabiei. Se intand pe doua linii paralele la 10 km distanta pe lungimi de 100 pana la 150 km intre care se aflau trupe care asigurau apararea zonei. Ziduri solide zidite cu mortar si inalte de 2 metre si latime de 3 metrii aveau cate un sant in afara lor.

Circumferinta intregii provincii totusi se poate estima la 1000 de mile germane. Oltenia (sau mica valahie), Transilvania si Banatul erau cele cultivate si erau inconjurate de teritorii care nominal doar figurau ca dacice. Sentimentul de insecuritate pe care nici legiunile romane n-au reusit sa il stearga a impiedicat stabilirea de localitatii in exteriorul arcului Carpatic.

Protectia teritoriului a fost incredintata Legiunii XIII Gemina si Legiunii XXXV Ulpia Victrix. Prima si-a avut sediul la Apulum chiar in mijlocul provinciei.

Provincia Dacia a fost ca un tarusi implantat intr-un teritoriu ostil. Din nord, vest, si est era inconjurata de triburi sarmatice si germanice, fiecare in asteptarea oricarui moment de slabiciune pentru a traversa in teritoriu roman pentru jaf. Insa pe timpul imparatiei lui Traian pacea n-a mai fost conturbata. Bazele noii ordini puteau fi impuse, iar numele marelui invingator proteja creatia sa. Insa succesori sai confruntandu-se cu atacuri sarmatice, ale triburilor de roxolani au pastrat totusi pacea platind pacea prin tribut anual. Chiar se mentioneaza despre intentiile lui Hadrian sa distruga stalpii de sustinere ale podurilor, sa retraga populatia provinciei si sa cedeze cucerirea lui Traian complect. Sub Antonius Pius dacii au crescut din nou. Nu stim siguri unde traiau cu certitudine insa Carpie se aflau aproape, ori in nordul carpatilor or in estul lor. Deja din acele timpuri ii vede pe daci aliati cu teutonii, o alianta care s-ar fi putut cizela intr-un timp mai lung pana cand insasi dacii ajunsera la fel de multi ca si teutonii insisi. Intrebarea este s-au contopit impreuna cu teutonii incat grecii care ii chemau inainter ‘geti’ au ajuns sa le spuna ‘goti’?

Teutonii nu s-au apropiat atat de mult de imperiu si nu a intreprins nici o actiune mai curajoasa pana la Aurelius Antonius. Marginile panoniei danubiene au fost strapunse de ei si in alianta cu Iagizii, vecinii vestici ai Daciei, ei apar de dupa Tisa. O descriere a bataliei cu aceste triburi pe Dunarea inghetata este pentru noi o mult binevenita. De asemenea Dacia a suferit si atacuri unei natiuni chemata Tarbus ale carei originii nu o putem cunoaste. Dupa ce imparatul a reusit sa infranga si sa diolve prima coalitie a marcomanilor, cuazilor si izigilor a asezat foarte multi barbari in imperiu dintre care si multi in Dacia. Apoi tribul germanic al asdigilor au trecut granitele dacice si au cerut sub Rhaus si Rhaptus sa se aseze ca federati pe pananturi romane. Romanii i-au refuzat si asa aceia s-au asociat cu Costobocii din vecinatate care era un trib dacic care mereu ataca provincia romana. Dar in fapt Asdingii i-au lovit pe costoboci si l-au luat ceva pamanuri iar dupa aceea au continuat sa atace Dacia. Pentru a-i pedepsi pe Asdigi romanii s-au folosit de lacringi si dupa invingerea acestora au fost primiti pe teritoriu roman dandu-li se pamana si ceva plata.

Marcus Aurelius a participat si castigat al doilea razboi marcoman in care aproape toate populatiile de la Marea Neagra au pornit spre padurile boemiei la lupta, iar fiul sau Commodus a incheiat pacea. Pentru Dacia o conditie importanta a pacii a fost ca toate triburile care au depus juramant pentru pace sa stea la distanta de atunci inainte de provincie. Tot cu aceasta ocazie 12000 de daci liberi au fost asezati in provincie, asta dovedind ca la acea data era inca suficient de mult teren cultivabil in Dacia romana, si ca nu a existat la acea data o prea importanta populatie locala dacica care sa fie marita cu aceasta ocazi cu pericolul unei rebeliuni interne. Cu toate pacea lui Commodus teritoriu a mai fost atacat din nou in 184 e.n. pentru ca se mentioneaza razboiul purtat de Albinus si Niger impotriva dacilor si ale unor confederati aflati in afara granitelor.

Apoi provincialii s-au rasculat in Dacia; s-ar putea ca unele elemente dacice ne statornicite sa fi produs aceea. Dar restul provinciei nu pare sa fi fost totusi conturbata de eveniment. Apoi din nou dacii liberi ataca dar sub invinsi si promit colaborare ca federatii si trimit ostatici pe unul dintre sefii lor, iar dupa acest succes imparatul pare sa-si fi luat titlui de Geticus care n-a mai fost folost de mai mult timp.Unul ar fi putut da si o alta interpretate ca titulul are fi venit de la niste victorii ale imparatului asupra gotilor insa gotii nu venisera inca in zona si deci supozitia este gresita. Apoi din nou generalui Julius Maximus in alianta cu sarmatii a castigat si el insusi a luat numele de Dacicus si Sarmaticus din 236 e.n. Dar vechii dusmani s-au aliata incepand cu deceniul al patrulea a secolui 3 intr-o asociatie mai puternica si mai indarjita in prezenta lor aparand si gotii. Ultimii apar pe la 238 e.n. pe coastele Pontului de unde jefuiesc fara oprire. Chiar in acel an orasul Istros cade victima furiei gotilor. Deja in 240 imperiul platea gotilor un tribut si prin acea asigurand pacea prin daruri sau forta armelor. Impreuna cu carpii gotii ataca Moesia dar sunt respinsi. Apoi sub Philippus carpii revin insa sunt loviti foarte tare. Pentru imparat insa asta a insemnat ca tributul anual pentru goti putea fi oprit.

Decius a cazut in lupta impotriva gotilor in 251 e.n., si urmatorul a a devenit extrem de precar pentru imperiu lovit atat din afara cat si in interior prin lupte pentru tron.

Apoi in anul 267 e.n o alianta complecta de triburi germanica ale Griutungilor, Tervingilor, Gepizilor si Herulolor s-au napustit asupra asezarilor Daciei si apoi Moesiei si se parea ca ambele provincii danubiene se pierdeau. Dar Claudius II reuseste sa-i infranga si apoi sa-i extermine judecand asta dupa numarul mare de ucisi cam 320de mii la Marcianopolis si la Naisus in 269 e.n. Pentru ca la imparatul care a data asemenea sperante de revenire a murit la scurta vreme, gotii au revenit in forta provocand dezastru si mai mare cu armate de vandali in Panonii pana la venirea la tron al lui Aurelianus. Cu greu a resusit acesta sa-i respinga si sa obtina unele victorii asupra vandalilor si sa treaca importiva lor Dunarea. Dar nici gotii nici vanadalii nu s-au aratat usor de infrant asa ca Aurelianus a cumpatat intre a continua sa atace sau sa accepte pacea oferita de barbari. Si cum din orient veneau stiri de razboi si nelinisti, imparatul Aurelianus fiind singurul la monarhie a preferat sa faca pace. Parasirea Daciei sa fi fost una dintre conditiile pacii?2. Asta o putem doar presupune. Apoi parasirea Daciei a avut loc la 271 e.n. pentru ca Aurelianus a trebuit sa se mute in anul urmator in Asia. In drum dintre Illyricum si Tracia i s-au alaturat un continget de goti dezertori, probabil disclocati chiar la initiativa sa, cam 5000 de luptatori, care apoi sub comanda unui anume Cannabaudes (pe scurt Cannabas) au jefuit teritoriile danubiene apoi au trecut din nou peste fluviu. Tot asa cativa ani mai tarziu in 280 e.n imparatul a fost obligat sa cedeze si posesiunile dintre Rin si Dunare pe care imperiul le dobandise inca de pe timpul augustilor, asa de disperat era Aurelian ca sa se opuna presunea barbara din toate directiile incat a parasit toate provinciile ce nu puteau fi aparate. Linia Dunarii pareau ca promit o mai mare securitate teritoriului decat pastrarea Daciei. Legiunile din Dacia ar fi trebuit altfel sa se uzeze in lupte inegale pentru apararea unor teritorii deja in parasire de catre provincialii care fugeau de devastarii si nemiloasele lovituri barbare. Dar pentru multimea de romani, pentru populatie exista o asociere intre numele de Dacia si anii faimosi si de glorie al lui Traian. Pentru Roma si pentru imperiu trebuiau aceste memorii negate?. Pe de alta parte trebuia sa se asigure protectia provincialilor colonisti romani care si-ar fi gasit proprietatiile, avutul si viata in primejdie daca s-ar fi retras legiunile. Asa ca pentru ambele probleme, de pastrare a numelui si de a apara pe provinciali, impreuna cu legiunile provincialii au primit o noua locatie in 272 e.n in parte vestica a Moesiei o parte a Dardania atunci redenumita Dacia. Se pare ca numele locuitorilor care au emigrat n-a fost folosit in mod curent la inceput ci doar de catre oficialitati.

Noi cetateni romani din Dacia au primit pamanturi in partea dreapta a Dunarii in ceea ce s-a chemat dupa aceea Dacia nova si Dacia Ripensis pentru ca teritoriul se gasea in rapa dintre Tracia si malul iliric al Dunarii. Dacia Ripensis se formeaza ca provincie separata incepand cu Diocletian in 297 e.n3. Apoi zona din interiorul peninsulei, Dardania a primit numele de Dacia Medierraneica. O separare in doua provincii are loc din nou in 386 e.n cand partea de sud devine Dardania iar numele de Dacia mediterranea este limitata la partea de nord4. Pe timpul lui Constantin s-a creat si la nordul Dunarii din nou o Dacie restransa. Apoi cand impartirea s-a facut pe Dioceze in limitele Daciei Ripensis si Mediterranea au aparut cinci provincii: Dacia Superioara5, Dacia Inferioara, Moesia Prima, Dardania, Paevalitana si o portiune a Macedoniei Salularis. Dar pentru acea perioada s-ar spune ca este exceptional ca in memoria colectiva s-au pastrat si numele fauritorilor in ambele Dacia Aureliana (ce noua sud dunareana) si Dacia Traiana (nord dunareana) atunci invadata si posedata de barbari.

Dar administratia Daciilor sud dunarene nu provin de pe timpurile lui Aurelian, ci Diocletianus. Dioceza Daciei a lui Constantin cel mare a fost una subordonata, Ducatul Daciae Ripensis jucand rolul de teritoriu important de granita6. Din punct de vedere geografic Dacia Superioara se afla intre fluviul Cebrus (Dschibra) si Utus (Vid), Dacia Inferioara se marginea la est cu raul Margus (Morava bulgara) in sus cu Utus, iar Oescus (Isker) curgea printre cele doua pe toata lungimea. Sardica (actuala Sofia) capitala Daciilor era localitatea cea mai mare si centrul intregii arii. Si pentru ca aceasta va primi numele onorific de Ulpia doar incepand cu Aurelianus este foarte probabul ca asta s-a datorat transferului major de populatie de la Sarmisegetusa7.

In 272 gotii au preluat teritoriul parasit de romani si populatia locala dispare de acolo fara urma. Pana in secolul al VI Dacia a fost resedinta unor triburi germanice iar cultura care a fertilizat pamantul respectiv intre 107 si 272 a disparut. Dar numele poporului urma sa dispara abia 400 de anu mai tarziu din peninsula tracica, ea fiind continuata si cultivata de aceeas populatie romana retrasa din Dacia.

1Despre cronologia acestui razboi totul se gaseste in Mommsen, in biografia lui Plinius cel tanar. Hermes 1868, 48-49

2Din Vgl. Th. Bernhardt, Istoria Romei de la Valerian la Diocletian, Berlin 1867

3Dacia ripensis Vopiscus Aurelian, c. 3 din Procopius in De Aedif. 4, 5

4Th. Mommsen, Lista din Verona, Revista Arheologica 1866

5Δαχία παραποταμία, si Δ.μεσόγαιος

6Cod. Theod, 2. 19, 2. 15, 1. 13

7Mannert 7, 98 Pe monezi ea se numeste asa ΣΕΡΔΙΚHCΌΥΛΠΙΑC

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s