Asezarea romanilor in Evul Mediu Timpuriu (2)

Unul dintre cei mai notabili istorici ronani noteaza ca ar fi fost imposibil ca o multime de romani din Dacia sa fie relocati in Moesia. Dar Petru Maior scrie ca in acelasi timp regiunile de malul drept al Dunarii au suferit distrugeri teribile din invazii succesive gotice si ca erau in nevoie crescanda de populatie. Ce masuri sa se fi luat ca in decurs de numai o suta de ani area moesiana si ilirica sa redevina bogate si cu populatie numeroasa?. Ca inainte ca sa se fi populat zona cu numerosi carpi, sarmatii si vandali, trebuiau sa se fi adus sute de mii de romani pentru ca regiunea sa ramana romana in urma amestecului etnic. Inca dupa o suta de ani imparatii romani au adus o multime de bastarni, gepizi si gretuni si regiunea moesica tot romanizata a ramas. Nu se poate vedea cu siguranta asta, dar se poate adauga ca exodul din Dacia a durat mult mai mult timp, chiar si dupa retragerea trupelor. Este doar o ipoteza sa accepti ca populatia pasnica de la orase si sate sa fi fugit in graba sub protectia legiunilor pentru a nu pica prada violentei barbarilor. Totusi o rapida fuga peste dunare cand inamicul era in plin atac este improbabila. Despre aceasta situatie avem chiar o marturie. Dupa Lactantis cel mai mare dintre persecutorii si inamic al crestinilor a fost Maximian co-regent al lui Diocletian. Aceasta fiara, zice el, poseda o adanca salbaticie si barbarie specifica unui ne-roman. Argumentul sau interesant este ca mama sa s-a refugiat peste dunare fugind inainte de invazia carpilor peste rau in Moesia care avea sa devina ‘noua’ Dacie. Esecul retorie este mai mult sever decat logic pentru ca familia lui Maximian venea din Dacia si putea fi de cel mai bun si autentic sange roman si ca fuga peste dunare putea cu greu adauga o natura barbara descendentilor. Ceea ce este important pentru noi de retinut insa este ca abandonarea Daciei s-a facut in etape mai degraba decat brusc. Insa in final ne intrebam ce ar fi putut determina o populatie romana mai numeroasa sa ramana in Dacia? Ce retine o populatie pe timp de pace? Pentru ca valoare caselor si a pamanturilor s-a prabusit, ca nu puteau fi vandute vandalilor. Cei care paraseau Dacia in acele timpuri lasau toate casele si campurile si proprietatile imobile in urma luand cu dansii doar ceea ce putea fi miscat. Puteau cei ramasi sa se acomodeze in acei ani cu inamicii care erau puternici si erau o amenintare peste tot?
Acuma cei care pledeaza pentru continuitatea populatiei romane in Dacia se impart in doua grupe. Unii pledeaza pentru ideea ca provincialii romanii au fugit in munti pentru a-si salva viata si libertatea, altii precum Laurianu Maior cred ca ei au ramas nederanjati in vaile si campiile unde ii gasise retragerea. In legatura cu prima opinie trebuie sa ridica intrebarea ca de ce niste colonisti romani obisnuiti cu un anume grad de dezvoltare si bunastare sa fi preferat o viata in salbaticie departe de urbe si zone agrare ca sa se transforme in pastori, cand imparatul lor le oferea pamanturi si viata in mijlocul compatriotilor sub protectia legiunilor romane?. A doua opinie este usor de refulat pentru ca se observa o decadere imediata a oraselelor si monumentelor in zonele Daciei imediat dupa retragere.
Granitele si diviziunile noii Dacii datand de la sfarsitul secolului al III-lea le stim. Trei terminologii administrative au persistat indelungat pana la pierderea permanenta a teritoriului in favoarea slavilor si a bulgarilor (600 e.n). Fortificarea frontierelor scitiei si ale traciei de catre Aurelian s-a mentinut timp foarte indelungat deci. La revenirea victorioasa a lui Aurelian din campania din est care a spart regatul palmiric a lui Zenobia, el a trebuit sa infranga pe carpi, aceiasi carpi care in asociere cu bastarnii infrantii fiind de Diocletian in 298 au fost relocati pe teritoriu roman.
In 321 sub Constantin ei sunt vazuti din nou in asociere cu gotii impotriva imperiului roman. Ei invadeaza Moesia si Tracia si reusesc sa-l invinga pe imparat. Dupa 11 ani insa imparatul iritat de suportul acordat de ei rivalului sau Licinius trece Dunarea peste podul construit de Traian si invinge coalitia. Doi ani mai tarziu el ii relocheaza pe sarmatii, care erau supusii gotilor, in Panonia. De asemenea atunci mai mult de 300 000 de oameni de toate varstele, barbati si femei au fost redistribuiti in Tracia, Scitia (Dobrogea de azi), Macedonia si Italia
In Dacia abandonata la nord de dunare in vecinatatea gotilor s-au asezat vandalii venind in zonele elbei din nord. Ei s-au asezat pe langa Mures, Cris. Dar n-a durat mult pana cand a inceput razboiul intre vandali si gotii care se gaseau situatii in Moldova de azi. Gotii au fost infranti pe raul Mures de catre regele Visimar. Ramasitele fugare au solicitate protectia imparatului Constantin si au fost primiti in regiunea Panoniei. Dar inca pentru o perioada zona Daciei a fost denumita Gotia pana cand dominatia vandala a zonei dunarii de jos a incetat sub presiunea hunica. Inca in anii 367-369 imparatul Valens a intreprins campanii militare in zona de azi a Molovei si a Basarabiei impotriva ‘judecatorului’ Athanaric, vasalul lui Hermanrich mai marele gerungilor.
Dar dupa ce hunii negrii ai lui Balamir i-au infrant pe Ostrogoti acestia au inaintat in Dacia pe care au cucerit-o dupa un razboi indelungat cu gotii. Vizigotii sub conducerea lui Fritigern recunoscand amenintarea hunica decid sa gaseasca adapost la sud de dunare. Dupa trecerea dunarii ei incep negocierile cu romanii si accepta conditiile de intrare in imperiu.
Dar atacul pornit de acesti fii ai stepei, calareti rapizi precum vantul a sadit teroare intre gotii ramasi la nord de dunare. Ipotetica populatie romanica fara aparare a Daciei trebuia sa se fi impotrivit cu barbatia asemanatoare celor din vechime locuitori ai Capitolului sub atacul galic. Athanaric care nu se putea baza pe indurare de la imparatul roman pentru o submisie onorabila, s-a retras in tara Caucasus, pobabil denumit astfel dupa salasul din vechime al tribului dacic al Caucaoenisilor probabil parte a podisului transilvan intre tarnave de unde i-a impins pe ramasitele de populatie sarmatica
Cand bizantinul Priscus se ducea la curtea lui Atila in 448 in ceea ce este Ungaria de azi cineva i s-a adresat in greceste cu toate ca era pe de a-ntregul imbracat ca un hun. Era cu siguranta un grec care prin voia sortii se afla la curtea hunica. Priscus notat totodata ca erau o multime de oameni care vorbeau limbi diferite in tabara hunica printre care huni, goti, dar si unii care se chemau Ausone care vorbeau un pic de latina rezultatul contactului lor cu imperiul. Aici unul s-ar astepta ca in tinuturile hunici sa se fi vorbit inca o limba romanica de catre descendentii provinicialilor romani si ca limba latina sa nu le fi fost straina hunilor. Dar nimic din asta. Conostiinta limbii latine la nord de dunare asa cum relateaza Priscus era strict legate de tranzatii comerciale cu romanii in imperiu.
Dupa moartea marelui conducator al hunilor Atila (453), imperiulul sau a cazut in anarhie si insubordonare iar triburile germanice subordonate au gasit calea sa se elibereze. Asa s-a ridicat in zona de est a Ungariei de azi si pana la marea neagra gepizii asa incat zona fostei Dacii a primit numele de Gepidia. Ea includea la punctul cel mai vestic confluenta raurilor Tisa si Slava cu Dunarea cu Sirmium (Belgradul de azi) ca cea mai puternica fortificatie gepidica

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s